Acum citesti
Experiența Dolomiților pe cursieră

Nu e niciun secret că Italia poate fi considerată paradisul bicicletelor. Desigur, e la mare concurență cu multe alta zone din Europa, dar pentru cursiere, Dolomiții sunt efectiv Mecca. Și nici pe mtb dacă ești pe aici, nu ți-e rău. Este suficient să ne gândim la Livigno, celebra stațiune de schi iarna, transformată în super-stațiune de bicicletă vara. Însă pe lângă ciclism, Dolomiții sunt paradisul oricărui iubitor de munte, oferind nenumărate poteci, trasee montane de toate dificultățile și foarte multe cabane și refugii alpine extrem de curate și civilzate unde poți opri fie să petreci noaptea, fie să te adăpostești de vreme, fie doar să bei o nefiltrată.

În 2019 am decis ca vacanța de vară să ne-o petrecem pe bicicletă în Vest. Am unit mai multe destinații și a ieșit un concediu de vis, pe care va trebui să-l repetăm, cu câteva variații. După ce am participat la maratonul mtb Salzkammergut Trophy din Austria, am continuat spre bikepark-ul Leogang unde, la invitația administratorilor, l-am vizitat pentru a vedea și noi cum arată un bikepark adevărat. Sau mai bine spus cum se poate profita de munte într-un mod eco, și iarna și vara.

Apoi, dupa ce am terminat cu „obligațiile”, am pornit spre Italia, schimbând roțile groase de mtb cu cele de cursieră. Ne-am dus acolo unde toată lumea spune că trebuie să mergi, măcar de 10-20 de ori în viață… Dolomiții sunt vestiți pentru geografia și forma lor deosebită. Asemenea peisaje spectaculoase și sălbatice mai găsești doar cu greu în lume. Însă aici le ai la îndemână, fiind ușor accesibile mulțimută relei excelente de drumuri asfaltate și forestiere, potecilor montane foarte bine întreținute și nu în ultimul rând mulțumită transportului pe cablu super bine pus la punct.

Cazare

După ce am studiat mai multe prețuri, opțiuni de cazare și mai ales proximitatea față de traseele de cursieră pe care voiam să le facem, centrul operațiunilor am ales să fie stațiunea montană Campitello Di Fassa. Trabuie știut din start că zona aceasta din Italia, fiind atât de populară, frumoasă și chiar celebră, este și foarte scumpă. Cu toate acestea, este mai tot timpul plină de turiști, fie vară, fie iarnă. Așa că pentru a găsi o cazare aici trebuie să ai și noroc, în afară de bani.

Totuși dacă ai ceva răbdare și cauți bine, găsești, vorba ceea. A fost și cazul nostru întrucât am găsit o excelentă cazare fix în mijlocul statiunii, poziționată la drumul principal (extrem de aglomerat de altfel în perioada concediilor), dar totuși retrasă de la drum, deci suficientă liniște, aflată la „waliking distance” de orice voiai: terase, restaurante, magazine sport, info point și supermarket. Pensiunii îi spune Hotel Garni Defrancesco B&B. Este o locație excelentă, cu gazde primitoare, dar care vorbesc doar italiana. Foarte curat și cu mic dejun inclus. În iulie când am fost noi, am platit 86 euro / noapte camera dublă. Pare mult însă mai ieftin găseai doar la cort. Și nu cu mult!

Vremea joacă un rol extrem de important, desigur. Ești practic în natură pe bicicletă întreaga zi, în feicare zi și vrei și tu soare sau măcar nor, dar să nu plouă. Săptămâna cât am stat în Campitello vremea a fost foarte ciudată. Devreme în fiecare dimineață urmăream minut cu minut prognoza întrucât aproape întreaga săptămână cât am stat acolo, a fost sub semnul ploilor. Și totuși, de udat ne-a udat foarte puțin pentru că în general ploile veneau în a doua parte a zilei, după amiaza în jurul orei 4, când se presupunea că ai terminat tura. Dacă însă traseul și numărul de kilometri era mai mare, aveai parte de o torențială brutală, așa cum s-a și întâmplat, din fericire o singură dată.

După o documentare destul de minuțioasă, am ales să facem patru trasee de cursieră. Dar pentru că voiam să profităm cât mai mult de sejurul nostru aici, am ales să nu ne limitam doar la cursiere ci să facem și câteva trasee la picior, potecile pentru trekking și peisajele aferente, nefiind accesibile pe bicicletă.

Campitello Di Fassa, Canazei, Cortina D’Ampezzo, Sella Ronda, sunt doar câteva nume din zonă, la auzul cărora ți se zburlește părul, așa că traseele de cursieră trebuiau să treaca pe aici. La pățești și când enumeri doar o parte din pasurile aflate aici, și pe care trebuie să le cațeri cu bicicleta: Pordoi, San Pellegrino, Fedaia, Sella, Gardena, Campolongo, Falzarego, Valparola, Giau.

Pe de altă parte trebuie să fii conștient că în iulie este concediu pentru toată lumea, așa că așteaptă-te la aglomerație mare pe drumuri. Am observat că nu sunt probleme cu mașinile care te depășesc, o fac tot timpul la distanță mare față de tine și cu viteză mică, chiar și la vale. La fel te depășesc și motocicletele însă acestea sunt nu multe ci extrem de multe și din păcate mirosul de benzină este mult mai pregnant decât motorina. De asemenea motocicliștii sunt și foarte, foarte gălăgioși. Așadar acesta este reversul medaliei la pedalatul în timpul sezonului, pe drumurile populare, cam este tot în Europa de vest. Ceva trafic mai redus poți prinde dacă îți faci turele în timpul săptămânii.

Track-urile GPS le poți downloada de aici.

Traseu 1: Sella Ronda – 70 km distanță, 2051 m urcare, rampă medie 7%, alt. max. 2244m în pasul Sella. Pasuri: Sella, Gardena, Campolongo, Pordoi.

Sella Ronda nu mai are nevoie de nicio prezentare. Extrem de celebră iarna, pentru ski safari-ul pe care îl faci aici, vara devine centrul lumii pentru iubitorii de cursiere. Este un rond pe care trebuie să-l faci. Însă în afară de peisajele absolut epice de care ai parte după fiecare viraj, foarte plăcut suprins am fost când am descoperit, la final de zi, că tura Sella Ronda nu este atât de grea pe cât ai putea crede.

Parcursă de noi in sensul contrar acelor de ceasornic, ai patru cățărări principale care se încheie fiecare cu câte un pas – Sella 2244m, Gardena 2136m, Campolongo 1875m și Pordoi la 2239m. Distanța măsurată a fost 70 km porniți însă din Campitello (50 km oficial doar rondul), iar diferența de nivel am măsurat-o la 2051m. Rampa maximă a fost pe la vreo 22% la un moment dat, însă medie a fost doar 7%.

Spuneam că a fost mai ușoară decât credeam pentru că, spre deosebire de alte trasee și pasuri pe care le urci, la Sella Ronda nu cobori niciodată sub altitudinea de 1500 m. Practic urci, până la peste 2200 m, dar mai departe nu cobori atât de mult, pentru a avea de recuperat mult la următoarea cățărare. Dacă mai pui că la mijlocul turei te oprești la o terasă pentru spaghete și nefiltrată, atunci chiar nici nu mai simți efortul.

Traseul 2: Campitello, San Pellegrino, Fedaia – 90 km distanță, 2100 m urcare, rampă medie 7%, alt. max. 2042 m în pasul Fedaia. Pasuri: San Pellegrino, Fedaia.

Pentru mine a fost un circuit greu, nu doar pentru că distanța a fost destul de mare, ci mai ales pentru că s-a urcat extrem de mult. Doar două cățărări în total însă a 2a mi-a pus capac. Spre deosebire de Sella Ronda unde nu cobori sub 1500, la tura asta, după prima cățărare am coborât până la sub 800m. Imaginați-vă că pentru următoarea urcare, spre pasul Fedaia, a trebuit să pedalez până la peste 2000 m, iar asta pe o distanță de 30 km. A fost dur, dar greu, vorba ceea. Dacă mai ții cont și de faptul că ultimii 7 km sunt cățărare continuă cu rampă medie de 10%, atunci e posibil să te întrebi ce cauți totuși cu bicicleta în Italia.

Glumesc desigur, pentru că la final contează experiența totală, locul, muntele, peisajul și faptul că faci ceea ce îți place, mergi cu bicicleta.

Traseul 3: Falzarego, Giau – 65 km lungime, 2039 m urcare, rampă medie 7,4%, alt. max. 2185 în pasul Giau. Pasuri: Falzarego, Valparola, Giau.

Un traseu de 54 km însă tot cu peste 2000 m urcare. De data asta mai ușor decât circuitul din ziua precedentă pentru că între cele doua pasuri Falzarego și Giau, am coborât doar până la 1500. Practic însă ai 3 pasuri în acest tur. Din Falzarego faci stânga, sau dreapta în funcție de direcția ta de mers și mai ai de pedalat 1 km până în pasul Valparola. Nu e nimic deosebit, doar urci de la 2064 m la 2154, dar na, mai adaugi un pas la colecție.

Cu 13 km înainte de finiș mai ai o urcare, de la 1320 m la 1470m. Nu ai aici niciun pas de pus la colecție însă vei găsi restaurantul Belvedere unde, dacă vrei, faci o pauză pentru încă o nefiltrată, înainte de coborârea finală de aproape 10 km pe serpentine destul de strânse.

Traseul 4: Cortina D’Ampezzo, Lago Di Misurina, Tre Cime, Passo Tre Croci – 55 km, 1255 m urcare (doar dus), rampă medie 6%, 2320 m alt. max. la cabana refugiu Auronzo.

Ultima zi am rezervat-o traseului care urcă spre Tre Cime (Trei Varfuri), cunoscuta formațiune muntoasa cu trei vârfuri învecinate, poziționată în Dolomiții Sestini, probabil cea mai cunoscută grupare din Alpi. Am urcat până la ce italienii numesc „refugiu”, dar care este cabana în toată regula, Auronzo, la altitudinea de 2320. Nu are rost să mai spun că până aici este drum asfaltat și se urcă cu mașina dacă ai chef. Totuși dacă vrei cu masina, trebuie să cotizezi jos la bariera cu nu mai puțin de 30 euro. Așa că cel mai bine iei bicicleta.

Pe de altă parte cățărarea este criminală. De la lacul Di Misurina, începe calvarul. Partea bună este că jos, acolo unde începe urcarea, ai două mici cabane cu restaurant, unde îți poți face plinul pentru urcarea spre refugiu. Din Cortina D’Ampezzo până la Lago Di Misurina, urcarea este constantă și fără probleme, însă de la lac trebuie să îți faci curaj pentru a ajunge sus. E vorba de aproape 8 km cu rampă medie de 8 % care are și porțiuni de 14%. Cu alte cuvinte ocazional trebuie să faci și zig-zag-uri.

Odată ajuns sus îți poți face iarăși plinul la cabana-refugiu, întrucât cu siguranță ai consumat cam tot până la peste 2300 m altitudine. Din păcate din locul unde ajungi cu bicicleta cele trei vârfuri nu sunt vizibile „în forma” pe care o vedem în poze. Dar din fericire la cabană se vinde prăjitura Tre Cime, așa că tot am reușit să facem poză cu vârfurile.

Returul de la Auronzo nu a fost doar la vale. Pe drumul înapoi spre Cortina D’Ampezzo am mai trecut un mic pas, Tre Croci, aflat la 1800 m. Din păcate de la Auronzo nu am mai avut baterie la ciclocomputer așa că nu am și cifrele, dar per total ziua pentru Tre Cime cu plecare din Cortina D’Ampezzo nu e desperiat. Este doar frumoasă și plină de locuri unde trebuie să te oprești pentru poze.

Track-urile GPS le poți downloada de aici.

Escapada noastră cu bicicleta în Dolomiți a meritat din plin. Am mai văzut și noi ce înseamnă cursieră prin vest, că pe mtb ne-am tot dat. Concluzia este cât se poate de pozitivă și optimistă. O vacanță în vest pe cursieră merită să faci cât poți de des. E drept că-i mai scump însă pentru banii dați primești înzecit față de România. Și da, inclusiv ca peisaj. Dar tot e bine pentru că nu trebuie să inventăm nimic. Înseamnă doar că avem de unde învăța pentru a face și la noi să fie bine.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

two × four =