Acum citesti
Schimbător de pinioane Rene Herse cu două cabluri

Dacă ar fi existat o competiție în care scopul era să construiești cel mai complicat schimbător de pinioane, cei de la Rene Herse Cycles l-ar fi câștigat detașat. Ceea ce află azi dintr-un comunicat de presă este că respectivul producător a lansat un nou schimbător pe care îl prezintă ca fiind cel mai revoluționar din ultimii 50 de ani. Doar că eu, nu înțeleg neapărat de ce. Să vedem ce avem aici și să judecăm în funcție de specificațiile prezentate.

Da, acesta este un schimbător de pinioane – reinterpretat.

Așadar, acesta seamănă cu un schimbător la alură dar totuși pare mai complicat decât atât. Prinderea spre exemplu, se face de chainstay, așadar nu de urechea cadrului. Dar din câte-mi amintesc, nu am văzut vreodată o prindere de schimbător pe chainstay-ul unui cadru. Apoi, utilizează două cabluri, unul cu care urci lanțul pe pinioane, celălat cu care îl cobori, acesta constituind de fapt un avantaj căci viteze se vor schimba mai rapid, mai precis și mai ușor (de acționat). Este compatibil cu casetele ce curpind între 6 și 12 pinioane, însă schimbătorul nu este compatibil cu prinderile clasice pe ureche, așa cum menționam mai sus. Ceea ce înseamnă că nu îl va putea monta nimeni oricum.

Aici se vede foarte clar prinderea de cadru. Are cineva așa ceva la bicicleta sa?
O manetă de schimbător care mă duce cu gândul la bicicletele rusești, nu știu exact de ce.

Ar mai fi un avantaj și anume greutatea: 176 de grame. Dar nici măcar asta nu contează, deoarece cum spuneam, nu vei avea cum să-l montezi pe bicicleta ta. În orice caz, dacă vrei să-l achiziționezi, va trebui să plătești 729$. Iar dacă dorești și maneta, va trebui s-o cumperi separat, cu 249$. Adică aproape 1.000$ pe un produs căruia foarte puțini îi vor înțelege rostul.

via Rene Herse

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

twelve + 2 =