Acum citesti
Cum sari cu bicicleta: bunny hop sau ollie

Țin minte perfect când mă plimbam cu bicicleta prin parc, copil fiind, iar pe lângă mine a trecut un tip pe o cursieră care a sărit peste un furtun de apă cu ambele roți. Mi-a dat universul peste cap, nici măcar nu-mi închipuiam la acel moment că este posibil așa ceva. Apoi, la începutul anilor 98, i-am văzut pe băieții care abia se apucaseră de trial. Și ei săreau. Dar săreau peste borduri și peste ghivece mari de flori. A fost al doilea moment când mi s-a dat lumea peste cap. Apoi, la scurt timp, m-am apucat și eu de treabă.

Bunny hop-ul sau ollie-ul (există totuși o mică diferență între ele) este o mișcare de bază prin care reușești să te desprinzi cu bicicleta de la sol pentru a sări peste un obstacol. Desigur, exercițiile vor începe cu mișcari mici sărind peste obiecte mici, apoi se va trece la mișcări mai ample, peste obiecte mai mari.

Întreaga mișcare este explicată în episodul numărul 9 din vlog, în care l-am cooptat experimental pe Andrei Brebuleț pentru a-l învăța acest trick. Ce a ieșit, poți vedea în filmul de mai jos.

După ce vei vedea filmul, ca recapitulare, iată mișcările de bază:

Mai întâi:
-montați pedale platformă pe bicicletă, renunțați la SPD-uri pentru acest trick
-coborâți șaua cât de mult posibil

1.Viteză mică spre medie. Pompăm în ghidon (suspensie sau anvelopă), flexând brațele.

2.Începi să tragi de ghidon în sus și extinzi brațele. Apăsăm puternic și în pedale.

Aici am limba scoasă, dar atenție, căci la aterizare puteți s-o retezați.

3.Tragem și mai sus de ghidon, corpul nostru este aproape drept.

4.Flexăm genunchii pentru a permite roții de spate să se ridice de la sol.

5.Punctul de flexie maximă este cel în care ambele roți sunt paralele cu solul. Tălpile picioarelor sunt de asemenea paralele cu solul. Cu cât șaua este mai jos, cu atât avem mai mult spațiu de mișcare pe bicicletă.

6.Începem să aterizăm. Genunchii mai flexați când atinge roata de spate solul permite o amortizare mai lină. Corpul acționează precum un set de suspensii.

O furcă cu amortizor ajută mai mult la desprindere, căci te aruncă mai sus în mometnul în care se decomprimă. Dacă încerci cu o furcă fixă, anvelopa va acționa similar cu un amortizor, însă nu te va propulsa cu aceeași amplitudine, va trebui să compensezi din forța cu care tragi de ghidon.

Ne gândim serios să începem sesiunile de coaching personal în București, astfel încât să transmitem mai departe aceste informații despre trick-uri de bază către cât mai multă lume. Cei interesați ne pot scrie pe echipa @ freerider.ro pentru mai multe detalii și pentru a afla întregul program pe care l-am pus la cale.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

5 + one =