Acum citesti
Trei noi anvelope pentru MTB de la Continental

Continental a anunțat astăzi lansarea a trei anvelope noi, care vor lua locul vechilor RaceKing, CrossKing și MountainKing. Astfel, cele mai recente modele poartă denumirea de Dubnital, Trinotal și Magnotal.

Dubnital va fi o anvelopă de viteză, cu un rulaj foarte rapid, bazându-se pe crampoane de mici dimensiuni și care este gândită pentru teren uscat, cu pietre sau chiar teren afânat (mediu). Este disponibil cu carcasă Trail (single ply) sau Race (cea mai ușoară versiune), care pot fi combinate cu compound-ul Grip sau Rapid, pentru roți de 27.5 inch (două versiuni de 2.2 și 2.4) sau 29 inch (multe versiuni). Cea mai ușoară cântărește 605 grame (29×2.2 Race Rapid) și cea mai grea 740 de grame (29×2.4 Trail Grip).

Prețuri recomandate: între 66.96 și 73.95 euro.

Trinotal este anvelopa de MTB care vrea să fie bună la toate, iar în acest sens este ajutată de construcția carcasei și amplasarea crampoanelor. Ideală pentur teren uscat și teren mixt, aceasta este disponibilă în aceleași versiuni de compond și carcasă precum Dubnital. Cel mai puțin cântărește versiunea Trail Grip pentru roată de 26 de inch (595 grame), pe când cea mai grea va fi dimensiunea 29×2.4 în aceeași combinație de carcasă/compound precum cea de 26 de inch.

Prețuri recomandate: între 66.96 și 73.95 euro.

Magnotal înlocuiește vechiul MountainKing, așadar este o anvelopă care se adresează iubitorilor de light-enduro, all-mountain sau celor care frecventează des potecile. Carcasa este disponibilă doar în versiunea TRail, iar compound-ul poate fi soft sau Grip. Compond-ul Soft este adresat celor care se dau mai mult la vale, având aderență foarte bună cu un rulaj rezonabil. În ceea ce privește hgreutatea, poate varia de la 805 grame pentru dimensiunea 27.5×2.4 până la 985 de grame, pentru dimensiunea 29×2.6.

Prețuri recomandate: între 66.95 și 72.95 euro.

Menționăm că anvelopele Dubnital și Trinotal au ajuns deja la noi, urmând a fi testate în perioada imediat următoare.

via Continental

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

nineteen − four =