Acum citesti
Traseu – Munţii Măcin

propulsat_de

Munţii Măcin, localizaţi în estul ţării în apropiere de oraşele Brăila, Tulcea şi Galaţi, reprezintă o locaţie cât se poate de potrivită pentru o tură de bicicletă. Regiunea este interesantă şi contrastează mult ce găseşti la poale cu ce vei putea admira de sus. Nu găsim altitudini mari aici, cel mai înalt vârf fiind Ţuţuiatul cu 467m, traseul nostru trecând foarte aproape de vârful Căpuşa care are 443m şi pe care putem urca dacă ne abatem 70m de la traseu. 

traseu cicloturism muntii macin 03

Traseul nostru începe din localitatea Greci şi urmează în cea mai mare parte traseul de concurs Măcin XCM. Cei 33 km pe care i-am parcurs nu reprezintă o provocare însă ritmul cardiac poate creşte foarte bine depăşind nivelul de 170 bmp dacă vrei să forţezi puţin. De asemenea, într-un regim de pedalat puţin mai alert vei consuma în jur de 1500 kilocalorii, cam cât 3 meniuri Big Mac de la McDonalds. Aşadar dacă eşti un fan al fast food-ului, iată o metodă perfectă pentru a scăpa de caloriile în plus.

Traseul se desfăşoară în întregime pe drum forestier care variază de la praf şi pulbere de pământ la pământ tasat, pietriş cu stânca şi drum de iarbă. Nici un pic de asfalt. Dacă plouă mai bine alegeţi o altă regiune de plimbare întrucât aici este posibil să aveţi nevoie de anvelope de noroi extrem de performante. Nici cu Colţii Babei nu am avut probleme întrucât am stat pe drum şi nu am luat-o prin tufuşuri.

Traseul face ocolul unei părţi din Munţii Măcin urcând la început moderat pentru aproximativ 9 km după care începe urcuşul mai pronunţat prin pădure. Interesant (pentru cineva nu de-al locului) a fost faptul că, deşi era plin de ţânţari în perioada când am fost noi, mijlocul lui noiembrie, ţânţarii care se strângeau în jurul nostru cât eram în mers dispăreau subit atunci când ne opream. Sincer ne-am fi aşteptat să ne devoreze de vii atunci când ne opream să ne mai tragem sufletul, dar se pare că am avut noroc de data asta. Oricum de compania ţânţarilor nu am beneficiat decât la început în pădurea de la altitudinea mai joasă.

Traseul continuă cu urcuşuri şi coborâşuri şi pentru că în total drumul va dura în jur de 3 ore (inclusiv pauze scurte) veţi avea tot timpul pentru poze. De-a lungul traseului nu vor fi porţiuni de push-bike decât pentru cei mai puţin antrenaţi. Exista şi şanse de rătăcire, mai ales atunci când la intersecţii traseul nostru nu urmează drumul principal (se poate întâmpla de vreo 2 ori să o luaţi greşit), însă dacă urmaţi traseul GPS ataşat acestui material sunteţi cât se poate de „safe”.

Pe traseul nostru nu am găsit izvoare ci doar o fântână cu apă la început de traseu, apă care nu ştim dacă era potabilă. Însă din Greci vă puteţi aproviziona cu tot ce aveţi nevoie pentru a vă ajunge celor 3 ore de pedalat.

Informatii Google Earth:
Lungime: 33 km
Diferenţă de nivel: 917m
Altitudine maximă: 423 m
Pantă medie: 5%
Izvoare: zero. Aprovizionare doar în Greci
Download track şi puncte de interes

Vezi Comentarii (2)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

two + six =