Acum citesti
Traseu – Bucov Seciu

Traseul de azi se desfăşoară la nord-est de Ploieşti cu plecarea şi sosire în Parcul Bucov. Parcul Bucov, de lângă Ploieşti, este cunoscut bicicliştilor datorită maratoanelor Emmedue Cup care au startul şi sosirea aici. Traseul nostru de 40 km de asemenea urmăreşte în mare parte unul din traseele concursului însă oferă câteva alternative mai uşoare la care am adăugat şi o pauză mai mare.

cicloturism bucov seciu 07

Traseul nu este greu în general însă dispune şi de câteva urcări „interesante”. Cei cu mai puţin antrenament este posibil să apeleze la push-bike însă nu este ceva ce nu poate fi depăşit în câteva minute. În plus, în jurul prânzului se ajunge la Crama şi Restaurantul Seciu, după o urcare susţinută pe asfalt, unde putem face o pauza mai lungă şi pregătindu-ne pentru restul traseului.

Traseul nostru străbate dealurile cu vii de lângă Ploieşti folosind de multe ori drumurile de întreţinere ale nenumăratelor sonde din zonă. Deşi altitudinea nu este mare atunci când se ajunge în cele mai înalte zone ale traseului, în jur de 400m, peisajul este foarte frumos în toate direcţiile cardinale. Trebuie reţinut că traseul se desfăşoară în mare parte în zonă deschisă fiind expus elementelor naturii – căldură în caz de zi senină sau fulgere în caz de zi cu ploaie.

Lungime: 40 km,
Diferenţă de nivel: 740 m,
Altitudine maximă: 387 m,
Pantă medie: 3,5 %
Download track şi puncte de interes

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

8 − 3 =