Acum citesti
Noile roți ENVE Smart 3.4

ENVE tocmai și-a adăugat zilele trecute un nou set de roți în cadrul gamei pe care deja o propune. Este vorba de modelul Smart 3.4, compatibil cu anvelopele clasice. Deși nu se ridică la performanțele seturilor Smart 6.7 sau Smart 8.9, modelul 3.4 este unul care se comportă bine pe toate tipurile de teren și în toate situațiile, fie ele de concurs sau de antrenament. Practic, ENVE a dorit prin acest set să ofere cicliștilor care nu doresc să facă pasul la baieuri o opțiune serioasă.

Un secret al gamei de roți Smart este că, înainte de a fi lansate pe piață, au fost testate împreună cu majoritatea tipurilor de cadre de cursieră disponibile pe piață, pentru a observa și îmbunătăți compatibilitatea celor două elemente. Creierul din spatele acestui proces este Simon Smart, inginer specialist în aerodinamică care a mai lucrat pentru companii ca Mercedes, Scott sau Giant.

Să ne întoarcem la modelul Smart 3.4. Janta de față este lată de 26mm și cu un profil de 35mm, iar cea de spate lată de 24mm și cu un profil de 45mm. Din varii motive, ENVE susține că modelul lor opune mai puțină rezistență la înaintare față de cele cu profil asemănător ale celorlalte mărci și că rulează la fel de repede ca un set de roți pentru baieuri. Nu putem băga mâna în foc, dar îți putem oferi mai multe detalii tehnice despre jantele Smart 3.4:

–          Număr de spițe (față/spate): 20/24

–          Lățime jantă: 26mm/24mm

–          Înălțime profil: 35mm/45mm

–          Greutate: 435 grame/450 grame

Prețul unei singure jante este de 975$, iar un set complet (roată față+spate, cu tot cu spițe și butuci) variază între 2.900$ și 3.050$, cea mai ușoară versiune cântărind 1.411 grame.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

12 + 18 =