Acum citesti
Timișoara: Stațiile intermodale de transport aduc 25 de puncte de bike-sharing, 300 de biciclete și 23 de kilometri de piste

În luna iunie a anului trecut, edilii timișoreni anunțau că au în plan realizarea multor stații de transport intermodal pe întinsul orașului, stații care urmează să fie alcătuite din minimum o stație de mijloc de transport în comun și un rastel dotat cu biciclete în regim de bike-sharing. Dar cum teoria e simplă și practica e punctul nevralgic, bicicliștii Timișoarei și nu numai se pot bucura la auzul veștii că primăria a dat ieri startul lucrărilor pentru aceste stații.

timisoara_intermodal

Publicația Opinia Timișoarei notează că începând din luna august, Timişoara intră în rândul oraşelor europene cu biciclete de închiriat în mai multe zone din oraş. În zilele ce urmează încep efectiv lucrările în staţiile RATT: se vor pune rastele de biciclete şi se vor aduce mijloace de transport pe 2 roţi, 300 la număr.

“În proiect sunt incluse 25 de staţii de biciclete şi 11 staţii RATT. Din cele 11 staţii ale regiei, 8 vor fi înlocuite şi 3 staţii vor fi noi. Cele 25 pentru biciclete sunt amplasate în imediata vecinătate a staţiilor RATT, tocmai acesta fiind caracterul intermodal. în plus, vor fi reabilitaţi 23 de kilometri de piste de biciclete. Sfârşitul lunii iulie este termenul de finalizare”, a spus Andreea Bălan, coordonatoarea proiectului.

Proiectul “Modernizarea staţiilor de transport public intermodal la nivelul polului de creştere Timişoara” datează de multă vreme aminteşte publicaţia în cauză. Valoarea totală a proiectului este de 7,5 milioane de lei, iar contractul semnat cu firma din București Viacor Engineering este de 5,6 milioane de lei, la care se adaugă TVA.

În cadrul municipalității se va forma o echipă de mentenanță care va interveni pentru remedierea oricăror probleme de funcționare și care va regla și stocul de biciclete disponibile în stații, rezolvând situații precum “zero biciclete disponibile” sau “rastel plin”, prin mutarea mijloacelor de transport pe 2 roti între stații.

Sursa: Opinia Timișoarei  

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

20 + nine =