Acum citesti
În curând, timișorenii vor putea ajunge în Serbia pe bicicletă

Anul care tocmai a debutat se anunță unul de bun augur pentru bicicliștii din Banat sau pentru cei care cel puțin tranzitează regiunea. Autoritățile locale vor demara un proiect de infrastructură pentru biciclete în valoare de 2,3 milioane de euro care va lega orașul de pe Bega cu granița cu Serbia.

Părțile implicate sunt Consiliul Județean Timiș și Primăria Zrenianin, iar ca principal obiectiv se urmărește valorificarea potențialului turistic al Râului Bega. Chiar dacă lucrările sunt programate să înceapă anul acesta, nu s-a oferit o dată exactă a începerii acestora, iar durata de finalizare este preconizată a fi de 18 luni. Lungimea totală a pistei este de 37 de kilometri, partea ciclabilă fiind lată de 2 metri pe când lățimea totală a platformei va atinge un maximum de 4,5 metri.

Vezi Comentarii (2)
  • Daca as fi locuit in alta parte a tarii, m-ar fi impresionat vesticitatea si deschiderea „Capitalei Banatului”. Din pacate locuiesc fix aici, si stiu ca ceea ce aici se numeste pista de biciclisti e o gluma proasta desenata pe trotuar, cu exceptii numarate pe degete. N-ar fi asa de rau daca macar s-ar zbate cineva pentru ele, daca cineva s-ar stradui sa se schimbe ceva, dar Verde pentru Biciclete, asociatia locala de biciclisti (singura ?), nu vrea ca (si citez aici din raspunsul lor de pe pagina lor de FB) : „manifestarile noastre sa fie considerate proteste”. Adica cei din Cluj se dau in judecata cu primaria dar celor din Timisoara le e teama sa isi dreaga un pic vocea. Pana si Skirt Bike a fost organizat aici la indemnul unor fani pe pagina lor de FB, dar dupa aia si-au asumat toate meritele, niciunde o mentiune de genul „la indemnul lui X”. Ca da, in presa VpB apare ca cea mai minunata organizatie de biciclisti, in practica insa… noroc cu fanii lor ca ii mai trag de maneca ! Cam asta e contextul… asa ca, repet… nu ma prea impresioneaza. P.S. : cine ma asigura ca pe pista aia nu se vor „strecura” soferi ? Mai ales in afara orasului, cei cu utilaje agricole ?

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

two × two =