Acum citesti
Germania se pregătește de primii 85 de kilometri de autostradă pentru biciclete

Europa își îndreaptă tot mai atent și mai des privirea spre mijloace de transport cu adevărat eficiente, iar dacă numim bicicleta ca aflându-se în fruntea acestei liste, mă îndoiesc că am greși. Acum mai bine de un secol, americanii s-au gândit la asta, iar de mai bine de câțiva ani danezii marșează pe aceeași idee. Însă nemții au de gând să intre în scenă în stilul ireverențios cu care ne-au obișnuit de-a lungul istoriei și anunță construcția a 85 de kilometri de autostradă veritabilă pentru bicicliști.

germania_piste

Urmând să lege orașele Renaniei de Nord Hamm și Duisburg, autostrada va trece prin locul unor căi ferate dezafectate. Ca standard de construcție, câte două benzi pe sens vor figura, lucrările fiind planificate să înceapă anul viitor și să se încheie în câțiva ani.

Landul respectiv a fost ales pentru că blocajele în trafic de acolo sunt printre cele mai mari, iar impactul estimat al noului drum va duce la un număr potențial de utilizatori de circa 2 milioane de persoane, cu impactul aferent asupra dioxidului de carbon emis.

Vezi Comentarii (13)
  • SLava Domnului! Ca in Franta de exemplu m-au dat afara de pe national desi nu scria nicaieri ca e interzis.

    Iar in destule locuri ma chinuiam prin marile orase sa ies ca numai catre autostrada erau indicatoarele.

  • Mircea Vasile P., nu știu pe unde ai nimerit tu, dar toate drumurile sint _excelent_ indicate. Dacă te-au scos afara înseamnă ca ai nimerit pe un drum rezervat automobilelor, ceea ce este, scuza-ma, sinucigaș. Exista o rețea de drumuri secundare extrem de densa, in stare foarte buna si cu foarte putina circulație pe care se poate ajunge cam oriunde. Știu ce zic, fac in medie 500km pe luna in mod sportiv pe drumurile astea.

  • Eh, ma scuzati, la orele acelea sa fie si gramatica corecta (ha ha, cacofonie 😛 ) imi fac mea culpa, dar…. , a trecut pe la corector inainte! 😀

    Chill man, s-a vazut si mai rau… mult mai rau….

  • Wow… Am vazut o frantura de stire postata pe facebook si am crezut ca e un articol scris de cei de la Times New Roman :))

    Incredibil… In timp ce la noi smardoii cu BMW lovesc intentionat biciclistii prin trafic!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

eleven + three =