Acum citesti
Munții Șes-Plopiș descoperiți cu ajutorul bicicletei

E timpul de o nouă ieșire pe două roți. De această dată în niște munți joși, aproape de noi, culmi pe care nu le-am băgat până acum în seamă. Luni dimineață, profităm de ziua liberă și pornim într-acolo, cât de matinal putem, adică pe la 9.15. Rând pe rând cocoțăm cele trei biciclete pe hoionul micuțului Matiz și încet dar sigur lăsăm orașul în urmă. Cei vreo 90 de km care ne despart de pasul Piatra Craiului (~560 m), îi parcugem cu bine și în jur de ora 11 suntem gata să pornim pe traseu. Pentru că după amiază aveam de prins un tren pentru a reveni la mașină, hotărâm încă de la bun început că trebuie să scoatem o medie (km/h) mai bună decât în turele de până acum. Parcarea din pas o lăsăm în urmă și facem dreapta pe primul drum. Până sus în culme, avem parte de un urcuș de 7 km, cu ~300 de metri diferență de nivel.

mountain_bike_muntii_ses_plopis

Chiar dacă de dimineață eram puțini îngrijorați de faptul că peste zi se anunțaseră temperaturi destul de mari, se pare că prezența vântului e un lucru bun, căldura fiind astfel suportabilă. Urcarea o facem în mare parte prin pădure și doar din când în când ieșim în câmp liber. Întâi trecem pe lângă carierea de aici, apoi pe lângă o mănăstire, pe lângă un releu… în dreapta și-n stânga noastră se întind lanuri de flori de câmp.

Cu toate că avem track-ul în gps, la un moment dat, o luăm pentru puțin timp pe un drum greșit. Zona e împânzită de drumuri și e nevoie de multă atenție la fiecare bifurcație. După ce facem o scurtă coborâre și urcarea în sens invers, bonus amândouă, revenim pe drumul cel bun. Vedem din nou primele case din culmea în care trebuie să ajungem. Un sfat de care biciclisții vitezomani ar trebui să țină cont: pe aici, ca și prin alte părți de altfel, port apărea brusc garduri ce traversează drumul. Avea să aflăm de un localnic, că acestea sunt pentru mistreții de prin zonă. Ultimele serpetine ceva mai abrupte, în zona Merișor și apoi ieșim în culme.

o parte din localitatea Serani, sat rasfirat, ca majoritatea din zona

Aici avem parte o porțiune scurtă de asfalt. În acest loc vom atinge și altitudinea maximă (882 m) de pe traseul pe care ni l-am propus să-l parcurgem. O dată ajunși în culme facem stânga, direcție pe care o vom păstra pe parcursul celor aproape 30 de km pe care îi vom pe pedala înainte de a părăsi „creasta” principală a munților Șes-Plopiș.

Dar să ne întoarcem la asfaltul în care tocmai am ieșit; în stânga lui e pădure de conifere, în timp ce în dreapta trecem pe lângă gospodării, oameni ce desfășoară diverse activități agricole. Țin neapărat să amintesc un lucru care ne-a plăcut la țoti trei: câteva sute de metri pedalați prin pădure, pe drum cu asfalt care pe jumătate era acoperit de ace de brad, razele soarelui care pătrundeau timide… de poveste! Părăsim asfaltul și revenim pe drumuri din pădure. Preț de câteva minute suntem nevoiți să găsim mai tot timpul alternative pentru drumul principal (însoțiti de „H”-ul, roșu de pe copaci), căci încă e  noroi . Apoi traversăm Poiana Frăsinet; și aici regăsim asezări răsfirate.

Culmea e plină de drumuri  paralele, aflate la doar câțiva metri distanță de cel principal, astfel că relieful și drumurile de pe aici sunt excelente pentru mountain bike. Un alt specific al satelor de pe aceste meleaguri: satele se întind pe mulți kilometri, încep undeva sub culme, dar ultimele așezările sunt aici, la înălțime. Suprinzător față de celelalte trasee pe care le-am parcurs cu bicicletă/ pe jos, prin munții Gilăului sau prin Trascău, de această dată nu am întâlnit în calea noastră nici o biserică.
Ținând cont că peste tot e plin de flori de câmp, e vremea lor, facem de altfel și singura pauză mai lungă (vreo 15 min), pe iarba din marginea unui lan colorat. Ne aflăm în întinsul satul Șerani.

O localnică ne zărește și vine curioasă spre noi. Evident că suntem întrebați de unde venim și încotro ne îndreptăm. Ba mai mult, ne spune că putem să o luăm imediat către vale căci este un drum nu departe de locul în care suntem. Noi însă avem alte planuri și chef de pedalat. De la aceeași persoană aflăm că în curând vom da de asfalt… ei bine…chiar dacă doamna era de prin aceste locuri, se pare că nu prea știa cum stă treaba pe aici, căci noi de asfalt nu am dat. Pentru că nu e vreme de stat revenim pe biciclete. Ne apropiam cu pași repezi de dealul Crețului (755 m). Marian urmărește gps-ul pentru ca nu cumva să trecem de el, fără să imortalizăm momentul atât de important  pentru amicul nostru Crețu. Fiindcă drumul pe care îl urmăm merge exact pe culme, deci nu pe curbă de nivel, avem frecvent parte de ruperi de pantă dintre cele mai spectaculoase.

DSC_9079

Șerani avea să fie cel mai mare sat și cel mai animat, căci am întâlnit câteva grupuri de copii, în rest doar câte un sătean pe aici pe acolo. Când trecem prin Făgetu, pedalăm practic în județul Sălaj, însă nu pentru prima dată în această zi. Reușim să ne mișcăm în ritmul pe care ni l-am propus de dimineață, însă chiar și așa facem pauze scurte, nu cumva să ratăm trenul cu care trebuia să ne sincronizăm.

Codrișoru e ultimul sat înainte de a da în drumul județean ce leagă orășelul Aleșd de Șinteu. Până în dreptul vârfului Arsura înaintăm pe un fals plat. Aici ar fi trebuit să facem stânga și să începem coborârea prin pădurea Salontei. Timpul rămas până la tren și ploile din ultimele zile ne determină să ne gândim de două ori, astfel că revenim pe asfalt. Această opțiune e clar mai rapidă, dar în același timp avea să fie și una plăcută, deoarece șoseaua șerpuită și umbrită nu era luată cu asalt de mașini.

Cu câțiva kilometri înainte de satul Pestiș ne-am întovărășit cu soarele încă puternic. Ca să mai ne astâmpărăm setea tragem pe dreapta pentru un suc și înghetață… căci tura nu e nici pe departe de a se termina. Apoi traversăm Aleșdul, cu gândul spre următoarea țintă: gara din Chistag. Reușim, cu succes, să ajungem la inter-regionalul de 17.40 ce vine dinspre Oradea. O călătorie de 25 de minute cu acest tren ne-a costat 12,7 lei… nu e deloc de mirare de ce numărul celor care aleg acest mijloc de transport în comun e tot mai mic. Bine măcar că a fost destul loc pentru bicicletele noastre. La Bratca ne dăm jos și fără să mai zăbovim, pornim în cea de-a doua parte a turei de astăzi. Acum, când ne apropiem tot mai mult de sfârșitul traseului avem ocazia să vedem culmea pe care am parcurs-o acum câteva ore… aveau să se adune 73 de km cu 1400 m diferență de nivel în urcare și 1500 m în coborâre. Vă recomand cu căldură acești munți mai puțin cunoscuți și probabil și mai puțin umblați!

Material scris de Alina Cîrja și fotografii realizate de Marian Poară. Articolul și galeria foto completă pot fi găsite pe blogul Banda Roșie.

Vezi Comentarii (3)
  • Peisajele si traseul sunt foarte frumoase. Un loc in care mi-as dori sa ajung.
    Insa nu prea inteleg bine descrierea traseului (localizarea in spatiu). Unde lasati masina, de unde va intoarceti, etc.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

11 + three =