Acum citesti
Final de sezon biciclistic: turul Vânătărilor Ponorului

Vremea pentru ultima duminică a lunii noiembrie nu se anunța prea strălucită, mai ales spre după-amiază. Dar era musai să facem mișcare, altfel ar fi urmat o săptămână deprimantă. Am ales o tură mai scurtă cu bicicletele, pe care s-o putem termina mai repede în cazul în care ne-ar forța vremea.

IMG_1047_3

Dimineața, 2 grade C și ploaie la Cluj. Mă sună Alina: „Ce facem, mai așteptăm sau mergem?”

N-am ezitat cu amânări, i-am zis doar să-și pună și legătoarea pentru bicicletă, în cel mai rău caz vizităm Vânătările Ponorului și venim acasă. N-a fost cazul. Deși tot drumul ne-a burnițat, când am ajuns aproape de Dumești, ceața s-a ridicat și ne-a oferit un spectacol plăcut.

Ne aflăm între Huda lui Papară (aflată la cca. 30 minute pe jos) și Vânătările Ponorului (aflate la cca. 15 minute pe jos), la capătul drumului asfaltat care urcă prin satul Dumești.

Pornim la drum spre vf. Citera pe un drum de pământ/înierbat pe alocuri, dar oarecum pe curbă de nivel, fără prea mari urcușuri/coborâșuri. După vf. Citera, drumul de pe culme se cam termină, mai sunt doar unele poteci ciobănești. În continuare nu sunt prea mari diferențe de nivel, așa că se poate pedala prin iarbă chiar și fără drum.

Restul poveștii poate fi citit pe blogul Banda Roșie, unde a fost publicat inițial

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

fifteen − 3 =