Acum citesti
Trek Domane dezvăluită

Dorind să arate că este o companie ce se poate conforma oricăror rigori, Trek a dezvăluit zilele trecute modelul Domane, o cursieră destinată să facă față asprimilor curselor clasice de o zi.

Domane reprezintă crema creațiilor inginerești semnate de Trek și alături de modelele Madone, reprezintă apogeul companiei în ceea ce privește cursierele.

Trăsătură principală care iese în evidență la Domane este sistemul IsoSpeed, o inserție care izolează tija de șa de restul cadrului, permițând acestei piese să flexe în față și în spate. Inovația cântărește mai puțin de 100 de grame, în condițiile în care masa cadrului nu depășește 1050 de grame.

Și furca de față beneficiază de sistemul IsoSpeed, ceea ce îi conferă o flexibilitate mai mare. Per total, Domane are ceea ce Trek numește geometrie de anduranță. Chiar dacă sună complicat, este practic o redimensionare  a mărimii cadrului, distanța dintre axele roții fiind cu 3 centimetri mai mare și chainstay-ul cu 1.3 centimetri mai lung față de cadrul Madone. Prin toate aceste lucruri, americanii spun că au obținut o stabilitate mai bună un confort ridicat și o comportare mai bună a bicicletei pe teren accidentat.

Cireașa de pe tort trebuie să fie, însă, ghidonul. După cum este ilustrat în poza de mai jos, acesta beneficiază de tehnologia IsoZone, adică niște inserții de spumă în zonele cele mai des folosite de cicliști.

Trek Domane 6 Series Team Edition, bicicleta asemănătoare cu cea al lui Fabian Cancellara, este echipată cu DuraAce Di2 și costă 11.896,47$

Vezi Comentariu (1)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

1 × 4 =