Acum citesti
Salsa Deadwood, în formatul plus, dar cu roți de 29 de inch

Nu știu cum se face, dar singura bicicletă 29plus pe care am pedalat vreodată a fost chiar o Salsa. Nu s-a mai întâmplat a doua oară pentru că este una dintre bicicletele căreia nu-i înțeleg sensul, deși sunt extrem de deschis în ceea ce privește noutățile. O problemă ar fi faptul că roata 29plus măsoară de fapt în diametru 31 de inch și te simți exact ca la volanului unui TIR. Sau al unui tractor. Băieții ăștia de la Salsa totuși cred că știu ei ce fac și au de asemenea un public interesat, căci altfel nu văd de ce ar fi investit în dezvoltarea unui nou 29plus și mai ales a unui full-suspension.

Modelul de față se vrea unul pentru poteci de munte, dar și pentru concursuri de anduranță. Vine cu o cursă a suspensiei de 91 de mm pe spate (o valoare ce-i drept aparte), care promite să înghită și șocurile cele mai mici, lucrând foarte sensibil. Împreună cu furca de 100mm, pare a fi o bicicletă extrem de capabilă, chiar și pe cele mai dificile trasee, căci anvelopele cu o grosime de 3.0 inch, vor prelua din sarcina suspensiilor dacă va fi cazul. Mai pune în calcul și janta cu o lățime de 45mm, axurile Boost (148mm pe spate și 110mm pe față) și vei avea o imagine clară a ceea ce înseamnă stabilitate maximă.

Cadrul, cu un unghi al headtube-ului poziționat la 68 de grade, va avea triunghiul anterior din carbon și cel posterior din aluminiu. În această variantă, economisești 340 de grame față de cadrul construit integral din aluminiu.

Toate cele trei versiuni, într-o singură fotografie.

Vor fi disponibile 3 versiuni, una în echipare cu transmisie Sram X01 Eagle (6.000$), cea cu echipare XT 1×11 (4.499$) și una mai ieftină, echipată cu transmisia Sram GX1 (3.799$). Altfel spus, dacă nu ai chef neapărat de-un fatbike și dorești un full, care cântărește 15 kg și este dotat cu roți foarte mari, care pot depăși orice fel de obstacol cunoscut biciclistului, atunci aceasta s-ar putea să fie o opțiune pentru tine.

via Salsa

 

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

4 × 5 =