Acum citesti
Kross Moon 2014: o nouă bicicletă de enduro direct din Polonia

Kross, producător de biciclete cu sediul stabilit în Polonia, a lucrat intens timp de 2 ani la dezvoltarea noului Moon, o bicicletă de enduro care reprezintă și cel mai avansat proiect al companiei de până în prezent. Suspensia a fost proiectată tot de polonezi și poartă denumirea de Revo Virtual Suspension.

kross_moon_2014_1

Arek Trzcinski, marketing manager în cadrul Kross, explică: suspensia RVS a fost proiectată pentru o cursă de 160mm. Are o cursă progresivă, însă primii 15% sunt regresivi, pentru a o face foarte sensibilă și pentru a oferi o tracțiune excepțională. În cazul acestui model de enduro, ne-am concentrat pe un unghi al headtube-ului care să imprime agilitate bicicletei, dar și pe înălțimea Bottom Bracket-ului.

kross_moon_2014_2

Suspensia RVS este de fapt un Virtual Pivot Point care lucrează independent de sistemul de transmisie și împiedică lanțul să-și modifice lungimea. Astfel, efectul de Pedal Kick Back este minimizat pe cât de mult posibil. Mai mult, cei de la Kross au dotat noul Moon cu o prindere a roții de spate cu ax 142 x 12mm, pentru o mai bună rigiditate a cadrului.

kross_moon_2014_3

În ceea ce privește geometria, headtube-ul este poziționat la 66 de grade, iar seat tube-ul la 73.5 grade. În dimensiunea S ampatamentul măsoară 1143 mm iar top tube-ul, 570 mm, pe când în dimensiunea XL, valorile sunt de 1205 mm pentru ampatament și de 630 mm pentru top tube.

Modelul de top va fi echipat cu componente din gama X0 a celor de la Sram, furcă Fox 34 Float Factory sau roți DT Swiss EX1750 Spline. Vor exista 3 niveluri diferite de echipare. Detalii despre prețuri nu au fost făcute încă publice.

via Kross

 

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

13 + four =