Acum citesti
Tușnad Cycling Team continuă seria de succese

Weekend-ul trecut a fost unul fructos pentru echipa ciucană Tușnad Cycling Team. După un parcurs mai mult decât bun de-a lungul sezonului, rutierul Lovassy Krisztián a câştigat, sâmbătă, GP Miskolc, cursă de categorie UCI 1.2 și ziua următoare s-a clasat pe locul secund în Grand Prix Budapest, competiție de același rang. După cum liderul echipei Edurad Novak explică, succesul de la Miskolc a fost, probabil, cea mai valoroasă victorie a echipei în acest an.

Managerul echipei, Torok Attila, a povestit că la cursa de sâmbătă, după 40 de kilometri, din pluton s-au desprins 15 rutieri, de la mai multe echipe. Înainte ca această evadare să fie prinsă, din cei 15, doi rutieri de la Tuşnad Cycling Team, Lovassy Krisztian şi Kvasina Matjia, şi doi de la echipa rusă Kathusa Continental au pornit într-o nouă evadare.

Cel mai mare avans al lor a fost de 4 minute, după care mai multe echipe foarte puternice, precum Sava, Adria, Arbo Gourmetfein sau Radteam Tirol au muncit din greu să prindă evadaţii, dar nu au reușit şi cei patru au ajuns în situația de a-și disputa victoria între ei. Cel mai rapid a fost Lovassy, care a câștigat sprintul, urmat de cei doi ruși, Kvasina terminand pe 4, a afirmat Torok Attila. Rezultatele obţinute, cel de sâmbătă și cel de duminică, sunt extraordinare. În cele două curse am obţinut 72 de puncte UCI şi asta într-un pluton foarte valoros, cu echipe de top din întreaga Europa. Ne bucură mult acest rezultat şi sperăm că Krisztian va face o figură frumoasă la Jocurile Olimpice de la Londra, unde va concura în data de 28 iulie.

Lovassy Krisztián a declarat, după cursă, că iniţial a avut altă tactică, dar se dovedeşte că la ciclism se întâmplă multe lucruri neprevăzute. El a adăugat că a fost in formă şi este fericit pentru rezultatul obţinut. M-am simţit foarte bine, însă și Kvasina a muncit extrem de mult pentru mine ca să-mi păstrez energiile până la sfârşit şi tactica a fost una câștigătoare. Eu am ajuns la sprint destul de odihnit şi am reuşit să căştig. Sunt foarte fericit, cred că a fost un test bun înainte de Olimpiada de la Londra, a afirmat maghiarul.

Liderul echipei Tuşnad Cycling Team, Novak Eduard, consideră că această victorie de la Miskolc a fost cea mai importantă din sezon, întrucât au fost învinse echipe de top din Europa. Cred că a fost cea mai valoroasă victorie a echipei în acest sezon, deoarece am reușit să învingem cele mai bune echipe din Europa Centrală şi de Vest: Sava, Adria, Gourmetfein , Tirol, Kathusa, echipe aflate pe primele 20 de locuri in Europe Tour, apreciază campionul național Eduard Novak.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

five × four =