Acum citesti
Al doilea an de succes pentru Clujul Pedalează

După un an cu peste 15 competiții organizate de echipa Clujul Pedalează, a venit și ziua scadenței care a marcat încheierea sezonul 2012. Data de 3 noiembrie a fost cea a ultimului bal din acest an și etapa Imprezzio Global a tras cortina peste Campionatul Clujul Pedalează 2012 într-un stil demn de aprecierea de care se bucură aceste competiții.

Ultima etapa a fost specială din două motive: faptul că întrecerea adulților s-a disputat în nocturnă și că a fost etapa care a definit campionii Clujul Pedalează 2012. Cu toate acestea, rămâne la latitudinea fiecăruia dintre cei 141 de concurenți să decidă care dintre cele două a cântărit mai greu.

Competiția s-a desfășurat în Parcul Colina din Cluj-Napoca, un loc ideal pentru concursuri de cross  country. Începând cu orele 12:00 au luat startul categoriile de copii, iar la categoriile de adulți primul start a avut loc la ora 18:00, după lăsarea serii. Traseele au fost concepute astfel încât fiecare concurent, în funcție de categoria din care făcea parte, să-l poată parcurge în întregime pe bicicletă. Câștigătorul din acest an al celei mai titrate categorii, Masculin Expert UCI, a fost Elisei Miron, un rider care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Cum era de așteptat, omniprezenta pe podium Zsuzsa Gyurka nu și-a cruțat nici adversarele de la Cluj și a obținut primul loc al categoriei Feminin Expert UCI. Clasamentele complete pot fi găsite aici.

Decernarea premiilor pentru etapă și campionat a avut loc în centrul comercial Polus din Cluj-Napoca, unde orchestra de estradă a Liceului de Muzică „Sigismund Toduța” împreună cu majoretele Madness i-au încântat pe toți cu un spectacol de sunete și culoare.

Levente Kertesz, cel care coordonează echipa de organizare Clujul Pedalează, declara sâmbătă: Noi, clujenii, ne putem mandri cu singurul campionat pe etape din România și, cu siguranță, și din Estul Europei.

Regretele încheierii acestui șir de competiții nu a fost unul de durată căci calendarul competițional pentru 2013 îi așteaptă pe cicliști deja pe site-ul evenimentului www.clujulpedaleaza.ro.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

four + 3 =