Acum citesti
O nouă echipă pe scena mountain bike-ului autohton: InterTeam

Mișcarea ciclistă românească se conturează tot mai clar de câțiva ani încoace, atât prin evenimentele care au loc în fiecare sezon, cât și prin numărul tot mai consistent de echipe care se formează. Cel mai recent exemplu în acest ultim sens este inițiativa neobosiților oameni care au pus pe picioare campionatul Clujul Pedalează și l-au transformat într-o poveste de succes și care acum ridică miza prin noua echipă formată, InterTeam.

Anul 2012 a fost cel în care a luat naștere prima echipă Clujul Pedalează, membrii acesteia participând la 35 de competiții în sezonul precedent și obținând 104 clasări pe podium. Așadar, bazele unei formații mai puternice existau, iar după mai multe socoteli și deliberări a luat naștere proiectul InterTeam. Noua echipă îi cuprinde pe cei mai buni sportivi ai echipei Clujul Pedalează de anul trecut, dar a reușit să își asigure și serviciile unor rideri cu experiență pentru acest prim an. Drept urmare, în componența formației alcătuită din 16 sportivi îi putem regăsi pe Elisei Miron, Nicolae Andreica, Dan Boldi, Szentes Norbert și Istvan Etele Demeter. De asemenea, InterTeam cuprinde și 3 juniori, Dan Crișan, Tudor Stupariu și Andrei Ciobanu, și două sportive, Suzanne Hilbert și Melinda Dezso, în rândurile sale.

Ca și obiective, echipa condusă de Levente Kertesz își propune clasarea pe podium la cele mai importante competiții naționale la care urmează să ia startul, adjudecarea a 3 medalii la Campionatele Naționale de Mountain Bike și obținerea cât mai multor puncte UCI în competițiile de profil. Pe termen lung, conducerea InterTeam urmărește să își aducă contribuția la o potențială calificare a României la Jocurile Olimpice în proba de XCO și obținerea statutului de UCI Trade Team, adică de echipă înregistrată oficial la Uniune.

Sezonul care se așterne în față nu va fi unul lejer pentru sportivii ardeleni. Chiar dacă vor participa la un număr limitat de întreceri românești de mountain bike, precum Gârboavele XC, Prima Evadare, Triada MTB sau Campionatul Clujul Pedalează, în programul lor pentru 2013 figurează și câteva întreceri internaționale. Dintre acestea amintim Buda Maraton și Duna Maraton (Ungaria), etapele de Cupă Mondială de XCO din Germania și Cehia programate pentru 18 și 26 mai și XC Kamnik, o cursă UCI C1 ce are loc în Slovenia. Printre altele, echipa aspiră la trimiterea a cel puțin unui sportiv la Campionatul Balcanic de XCO. Aceste obiective ambițioase nu pot fi abordate fără un as în mânecă și în acest caz piesa de rezistență a InterTeam este antrenorul acesteia, ciclistul maghiar Blazso Marton, o prezență familiară la întrecerile puternice din România.

Prezentarea oficială a echipei InterTeam va avea loc în luna aprilie, cu ocazia Maratonului Făgetului.

Vezi Comentariu (1)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

eighteen − 8 =