Acum citesti
Echipa națională va lua startul la Campionatele Europene de Ciclism

După ce febra curselor olimpice de șosea a trecut, este rândul altor competiții importante de profil să țină capul de afiș. Campionatele Europene de Ciclism sunt următoarele pe listă, programate a se desfășura în acest weekend, din 9 până în 12 august. La campionatele continentale va fi prezentă și echipa României, cu un lot care cuprinde 3 sportivi: Zoltan Sipos, Eduard Grosu și Adrian Zamfir, proaspăt vicecampion balcanic la contratimp.

Campionatele Europene de Ciclism nu beneficiază de notorietatea altor curse de șosea, dar sunt o rampă de lansare bună pentru tinerii rutieri. Anul acesta, competiția va avea loc în Olanda, asemeni Campionatelor Mondiale programate pentru luna septembrie, dar în regiunea Zeeland. Cel mai bun rezultat al unui sportiv român la această cursă a fost realizat de Andrei Nechita în 2009, când a ocupat locul al 8-lea în cursa de fond.

Întrecerile debutează mâine, joi, 9 august, cu contratimpul individual al Juniorilor, masculin, în lungime de 24,9 kilometri, probă în care Adrian Zamfir și-a pus speranțe după medalia de argint cucerită la Campionatele Balcanice de Șosea, acum nici o săptămână. Contratimpul feminin U23 va fi cel care va urma, în lungime tot de 24,9 kilometri.

Ziua de vineri, 10 august, este destinată probele de contratimp a categoriilor U23 masculin (24,9 kilometri) și Juniori feminin (14,8 kilometri) urmând a se desfășura. La prima dintre acestea, vor lua startul Sipos și Grosu.

Sâmbătă vor avea loc alte două probe, cursa de fond (în linie) a categoriei Juniori masculin (129 de kilometri), unde Adrian Zamfir va intra din nou în acțiune, și cursa de fond a categoriei U23 feminin, pe aceeași distanță.

Ultima zi a întrecerilor va găzdui cea mai așteptată cursă, cea de fond a categoriei U23 masculin, în lungime de 172 de kilometri la care vor participa ambii rutieri români care aparțin acestei grupe de vârstă. Totodată, concurentele feminine sub 18 ani se vor lupta pentru titlul continental.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

eleven − 9 =