Acum citesti
Concurează pe Drumul Regelui în 2014

Drumul Regelui (DJ707) este drumul care leagă Castelul Regal Săvârșin (jud. Arad) de stațiunea balneară Vața de Jos, șerpuind de-a lungul Văii Petrișului prin localitățile Petriș, Corbești, Roșia Nouă și Obârșia. Traseul a fost astfel supranumit, deoarece însuși regele Carol al II-lea străbătea adesea acest drum pentru a se trata cu apele de la Vața de Jos. Și chiar dacă monarhul controversat nu era mare iubitor de ciclism, se pare că locurile cu pricina sunt numai bune pentru o întrecere off-road numită, cum altfel, Drumul Regelui.

1013860_540110672763667_890919035_n

În prezent acest drum poate fi parcurs numai cu mașini de teren și necesită ample lucrări de modernizare. Doar câteva porțiuni izolate păstrează urmele trecutului elegant, când întregul drum era pietruit, în așteptarea călătorilor cu sânge albastru.

Organizarea unui maraton de ciclism care să parcurgă, cum aievea o făceau trăsurile regale, “Drumul Regelui” către Țara Moților, reprezintă un mod inedit de a călători, preț de o zi, în trecutul istoric al României. Astfel, întrecerea va avea loc în data de 10 mai, Ziua Monarhiei totodată, cu plecare din Petriș și două drumuri la dispoziție: Regal (70 de km) și Princiar (40 de km).

Mai multe detalii puteți găsi pe pagina de facebook a evenimentului.

Vezi Comentariu (1)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

20 − 18 =