Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete…
Schwalbe Fat Albert este o anvelopa cu notorietate în probele de All Mountain. În ciuda volumului mare (2.25 sau 2.40) nu se pretează la Freeride sau Downhill, în schimb pe potecile de munte se simte ca acasă. Întrebarea este dacă și utilizatorul se simte la fel de bine când abordează trasee mai dificile de munte cu această anvelopă instalată pe bicicletă.
Din fericire, am avut ocazia să testăm atât modelul Front (față) cât și cel Rear (spate), bicicleta de All Mountain Scott Genius LT fiind echipată cu setul complet Fat Albert. Și mai important este faptul că am luat contact cu noul Fat Albert, a cărui carcasă beneficiază de 3 mix-uri diferite de cauciuc (TrailStar – anvelopa față și PaceStar – anvelopa spate) pentru a-i oferi performanțe pe măsura așteptărilor.
După cum probabil ai aflat sau ai auzit, vechile Fat Albert nu impresionau foarte mult. Cei de la Schwalbe au anunțat odată cu lansarea noului model, că performanțele au fost îmbunătățite iar noi am vrut să vedem dacă și-au ținut promisiunea.
Traseele abordate au fost un mix de poteci de munte, acoperite cu pământ, pietriș iar pe alocuri câteva rădăcini ieșite la suprafață. Vremea a ținut cu noi, așadar ne-am bucurat și de ceva stropi de ploaie care au făcut ca lucrurile să devină mai interesante pe traseu. Când vine vorba de testat anvelope, ploaia este mai mult decât binevenită!
Viteza de rulare nu este excelentă datorită crampoanelor dispuse la o distanță mare între ele în schimb acestea contribuie la o aderență foarte bună pe pământ. În curbe se descurcă mulțumitor oferind aderența necesară abordării virajelor strânse, însă nu cu viteza pe care ne-am fi dorit-o. Fat Albert contribuie pozitiv și la frânările bruște, așadar te vor menține pe traseu în parametrii normali.
Situația se schimbă însă pe pietriș/macadam sau pe pietre. La viteze mari, carcasa acestora nu a oferit aderența necesară pe obiectele dure și au aruncat bicicleta într-o parte în momentul contactului. Inerția a făcut ca bicicleta să-și păstreze traiectoria, însă la viteze mai scăzute cei novici ar putea fi luați prin surprindere, pierzându-și echilibrul. Pe umed, aderența a fost îmbunătățită semnficativ față de modelul anterior, dar cu toate acestea nu reușesc să devanseze modelele concurente de la Continental, Maxxis sau chiar Bontrager. Reușesc însă să se afirme datorită greutății scăzute raportate la volum. Dar așa cum am putut vedea în fiecare test nu există o anvelopă care să îmbine greutatea scăzută cu performanțele crescute. Încă!
Revenind la greutate, Fat Albert pune pe cântar 655 de grame în formatul 26 x 2.25, adică cel testat de noi. Poate ajunge însă pînă la 995 de grame în versiune 2.40. De altfel, versiunile mai grele oferă și o mai bună protecție împotriva unui eventual snake byte.
Pe scurt, anvelope Fat Albert se prezintă mai bine în noul sezon decât vechile modele. Compound-ul utilizat de Schwalbe pentru toate anvelopele sale în 2011 este o evoluție și oferă o aderență mai bună acolo unde este nevoie. Din păcate nu este anvelopa pe care să te bazezi în condiții de umiditate sau pe trasee dificile acoperite cu pietre. Dacă o utilizezi la nivel de hobby, vei fi mulțumit de prestațiile sale dar trebuie să fi de acord și cu costul nu foarte mic: de la 110 lei. De asemenea o recomandăm și bicicliștilor cu greutate, deoarece Fat Albert suportă un rider de maxim de 145 de kg!
Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.