Acum citesti
Continental Race King RaceSport 29×2.2 (2018)

Ți se pare că termenul de Race apare cam des în denumirea de mai sus? Adică din două în două cuvinte?Există și un motiv pentru asta: anvelopa Race King este una dintre cele mai rapide pe care Continental le construiește pentru biciclete, numărându-se totodată și printre cele mai ușoare, în această dimensiune.

Este o anvelopă tubeles ready, iar când o scoți din ambalaj pentru a o monta, ai impresia că manipulezi de fapt o foiță de ceapă. Aceasta se instalează foarte rapid pe jantă și rămâne foarte bine fixată pe aceasta, iar faptul că pune atât de puține grame pe cântar, ne mai amintește din când în când cât de departe am ajuns cu tehnologia. Așadar, dacă ți se pare cam firavă după ce o despachetezi, stai liniștit, căci nu este cazul. Versiunea de față RaceSport este de altfel și cea mai ușoară din gama Race King, alături de aceasta existând versiuni mai ieftine și mai grele și o versiune Protection, cu pereții laterali mai groși.

Nu în ultimul rând, ca să închei prezentarea, aceasta a suferit modificări importante pentru noul sezon, la fel cum s-a întâmplat și cu restul de anvelope din gama Conti, iar compound-ul este acum mai moale și mai aderent.

Ceea ce s-a tradus și pe teren, față de vechea versiuni și nu în ultimul rând, față de cele ieftine, aceasta oferă un confort bun prin balonajul de 2.2, rulează foarte ușor și cu toate acestea îți oferă o aderență decentă atunci când situația devină mai complexă. Și spun complex pentru că aceste anvelope sunt ideale pentru competițiile de la pădure sau pe dealuri line, atâta timp cât nu treci prin rock garden-uri și nu plouă afară. Amplasarea crampoanelor de mici dimensiuni este special gândită astfel încât anvelopa să se agațe de orice element de pe traseu atunci când situația o cere, însă să ofere și o viteză de rulare impresionantă. În fond, asta făcea bine Race King-ul și înainte, doar că acum o face ceva mai bine decât în trecut.

În viraje se descurcă onorabil, deși vor exista situații limită unde niște crampoane laterale mai mari ți-ar fi oferit mai mare încredere. Din punct de vedere al tracțiunii, pe urcare am remarcat cea mai mare îmbunătățire, compound-ul mai moale fiind acum mai capabil de a rămâne în contact cu solul pe care rulează.

Este o anvelopă de competiție, care îmbină suficiente calități și ți se va părea ultra-performantă atâta timp cât o utilizezi în mediul în care se simte cel mai bine: pe uscat, cu puține obstacole dure, pe secțiuni de viteză. În plus de asta este fabricată manual în Germania și chiar dacă prețul recomandat de 60 de euro este mare, o vei găsi cu siguranță cu discount-uri importante, chiar și la magazinele din țară.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

two − two =