Acum citesti
Schwalbe Johnny Watts (2021)

Schwalbe Johnny Watts face parte dintr-o nouă generație de anvelope, similară cu Continental Ruban pe care l-am testat anterior și care se dorește a fi un allrounder ideal care să îmbine utilul cu plăcutul, adică off-road-ul cu on-road-ul. Mai mult decât atât, dă naștere unei noi clase pe care am tot văzut-o pe site-urile producătorilor de anvelope și care se numește SUV, în completarea celor clasice precum Downhill, Enduro, Trail sau Cross Country. Da, SUV.

Este destul de dificil la un moment dat să găsești soluția magică pentru a scoate ce-i mai bun din cele două lumi într-o singură anvelopă, însă cei de la Conti au dovedit că se poate cu noul Ruban. A venit așadar rândul lui Johnny Watts, care deși nu este la fel de eficient în off-road precum omologul său pomenit mai devreme, are câteva avantaje notabile față de acesta.

Așadar, instalarea anvelopelor s-a făcut facil, fără leviere, chiar și în dimensiunea 29×2.6. Iar dacă tot am pomenit de dimensiuni, Johnny Watts este disponibil doar în versiunea Performance Line (așadar, cea de mijloc) și în variantă pliabilă, pentru roți de 27.5 sau 29 cu o lățime de 2.35, 2.60 sau 2.80 pentru primul diametru și 2.35 sau 2.60 pentru diametrul mai mare de roată. Când vine vorba despre astfel de anvelope prefer să le testez pe e-bike, căci kilometri curg mai rapid, greutatea bicicletei este mai mare și în general anvelopele sunt mai solicitate, prin urmare îmi pot face o idee mai repede. Extra, există o variantă cu pereți laterali reflectorizanți.

În orice caz, ceide la Schwalbe au conceput aceste anvelope pentru bicicletele de trekking/e-bike-uri care parcurg distanțe atât pe asfalt cât și pe off-road. Diferența între acest model și Ruban, este că cel de față a fost gândit pentru un rulaj mai intens pe asfalt și mai puțin pe off-road. În acest sens, acestea sunt unele dintre cele mai rapide și mai silențioase anvelope pe care le-am testat anul acesta, iar crampoanele centrale poziționate foarte apropiat contribuie din plin la asta. Din păcate, acestea nu oferă prea multă aderență dacă terenul este ud/nămolos și ai de urcat o pantă abruptă. Totodată, nici în viraje nu oferă cea mai bună aderență (atunci când le iei în viteză), căci crampoanele nu-s foarte înalte și nici foarte ascuțite astfel încât să se înfigă în sol.

Însă își aduc din plin contribuția când vine vorba de energie pe care tu o pui în pedale, pedalatul pe Johnyy Watts fiind aproape-aproape similar cu rulajul unor anvelope slick. Iar asta le face ideale pentru cei care au o bicicletă de trekking, pe care o folosesc des prin oraș, dar care mai fac escapade prin off-road. Aș spune că locul favorit de joacă a lui Watts sunt forestierele simple.

Prețul recomandat pentru versiunea testată este de 35 de euro, echivalentul a 170 de lei, așadar ceva mai scumpe și ceva mai grele, cu vreo 100 de grame decât Continental, însă cu avantajul că sunt mai silențioase și mai rapide.

Plus: cele mai rapide anvelope de trekking/e-bike testate anul acesta, foarte confortabile, silențioase
Minus: ceva mai scumpe decât concurența dar și o idee mai grele

Importator: Click4sport
Preț: de la 35 de euro

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

one × two =