Acum citesti
Victorie pe șosea pentru Tușnad Cycling Team

Rutierii echipei Tuşnad Cycling Team Csicsáky Tamás şi Alexander Braico s-au clasat pe primele două locuri la prima cursă pe şosea din acest sezon desfăşurată în Ungaria, sâmbătă, 17 martie.

Cursa Orszagos Évadnyito Kerekparverseny a  avut o lungime de 124 de kilometri şi s-a desfăşurat lângă localitatea Szekszard, din sud-vestul Ungariei.

La categoria Elite, pe primul loc s-a clasat Csicsáky Tamás, care a fost urmat de Braico Alexander, ambii de la Tuşnad Cycling Team. La categoria U23, ciclistul Sebestyen Szabolcs, de la TCT, a terminat pe locul trei.

Csicsaky Tamas a declarat că această cursă de pregătire a fost una foarte bună şi şi-a exprimat speranţa că va reuşi cât mai multe rezultate notabile în acest sezon.

A fost o cursă de pregătire foarte bună, m-am simţit foarte bine şi cu ajutorul coechipierilor am reuşit să câştig. Mă simt foarte bine în echipa Tuşnad, cu care am fost in cantonament in Croatia şi sper ca voi reuşi să obţin cât mai multe rezultate bune, pentru echipă, în acest sezon. Principalul meu scop este câştigarea titlului de campion al României în proba de fond şi, dacă este posibil, calificarea la Campionatele Mondiale. Pentru acest obiectiv am, însă, nevoie de foarte multe puncte UCI, puncte pe care sper că le pot aduna cu ajutorul echipei , a declarat Csicsaky Tamas.

La rândul său, moldavul Alexander Braico, sosit pe locul II, a declarat că lucrul în echipă a fost unul foarte bun, iar tactica adoptată a fost perfectă.

Mă bucur foarte mult că eu cu echipa am reuşit să avem doua locuri pe podium. (…) Cursa a fost mai mult pentru pregatire, în vederea competiţiilor mari şi noi am lucrat foarte bine ca echipa. (…) Tactic cursa a fost făcută perfect, a spus Braico.

Rutierii echipei Tuşnad Cycling Team au încheiat cantonamentul de trei săptămâni în Croaţia, timp în care au participat şi la mai multe curse de pregătire care au avut loc în Italia, Croaţia şi Ungaria.

Vezi Comentarii (4)
  • Bravo lor ! Felicitari ! Ma bucur ca incep sa apara si la noi oameni care sa practice sportul acesta la un nivel cat mai ridicat. Deocamdata ii numeri pe degete, dar este un inceput. Alex Ciocan, Andrei Nechita, Marian Frunzeanu, Marius Petrache sau Eduard Novak ori Eduard Logigan. Pe langa ei si performantele lor, care pot parea infime la nivelul ciclismului mondial dar imense in realitate, in peisajul romanesc, incepe lumea sa mai vada si un Tur al Sibiului, un Tur al Romaniei la standarde mai inalte. Si uite asa , incet, incet, poate in cativa ani o sa ne bucuram si o sa ii sustinem cand o sa ii vedem in vreo cursa de elita. Si poate o sa vada si eventualii sponsori, cu banii atat de necesari, ca exista si altceva in afara de fotbal. Pentru ca fara bani nu pot face performanta, mai ales la nivelul la care isi doresc ei si le dorim si noi.
    Bravo lor inca o data !

  • Probabil ca i-am uitat si pe altii. Sau mai rau este ca nu stiu de foarte multi. Sunt convins ca exista multi baieti si multe fete ce practica ciclismul profesionist in tara asta, din pacate insa nimeni nu stie de ei, nu afla ce fac. Eu sunt fascinat de sportul asta ca suporter, de cand am vazut prima data Turul Frantei, undeva prin ’94 (iar ca practicant amator de cand imi dadeam suflul pe o semicursiera Pegas rosie prin anii ’90). De atunci imi face placere sa aflu lucruri si sa ma pun la curent cu ultimele noutati legate de oamenii astia minunati. Am noroc cu internetul, cu FreeRider sau Eurosportul si imi fac damblaua 🙂
    Dar ar fi frumos sa fie mai cunoscuti, apreciati si bineinteles mediatizati. Si ajutati. Cum spuneam, incet, incet …poate o sa vedem o schimbare.
    Trebuie sa fim insa cat mai multi alaturi de ei.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

1 + 10 =