Acum citesti
Noul Mondraker Foxy XR Carbon 2014

Nu mai puțin de 3 ani au lucrat spaniolii de la Mondraker la versiunea cu cadru din carbon a lui Foxy XR. Cu roți de 27.5 inch și suspensii de 160/140mm, bicicleta va continua conceptul de Forward Geometry, cu un top tube mai lung și o pipă foarte scurtă. Dezvoltată inițial de Cesar Rojo și adusă pe scena concursurilor de Fabien Barel, Foxy în versiunea din carbon, va cântări doar 12 kg.

 mondraker_foxy_carbon_2014_1

Cadrul împrumută design-ului noului Foxy din aluminiu, iar suspensia rămâne neschimbată. În schimb, vor exista 4 versiuni diferite de echipare: Carbon, Carbon R, Carbon RR și Carbon XR. Versiunea R va fi cea mai grea, cântărind 12.8 kg, iar versiunea RR, cea mai ușoară, cu 11.9 kg.

De menționat este că pipa va avea acum o lungime de 30 de mm și nu de 10mm precum versiunea din 2013. De asemenea, pe modelul de top, va fi instalată o furcă Fox 34 Talas Kashima cu o cursă de 160mm și un amortizor Fox Float Kashima, care va oferi o cursă de 140mm. Frânele provin de la Formula, modelul T1 Carbon cu discuri de 180mm, iar sistemul de transmisie de la Sram, versiunea XX1 cu 1 foaie și 11 pinioane. Pentru a păstra aspectul spectaculos al bicicletei, cei de la Mondraker au optat în continuare pentru un set de roți Crank Brothers Iodine 3.

foxy_xr_carbon_2014

Prețurile bicicletelor sunt mari, așa cum era de așteptat, dar poate un pic exagerate. Modelul de top, Foxy XR, va costa 7.000 de euro, pe când modelul RR, 6.000 de euro. Versiunea R va fi oferită pentru 5.000 de euro, iar cea cu echiparea de bază, pentru 3.700 de euro.

Alte detalii pe mondraker.com.

via Mondraker

Vezi Comentarii (3)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

11 − one =