Acum citesti
Clujul Pedalează: a 5a etapă

Pădurea Făget va fi noua locaţie pentru cea de-a V-a etapă Arovit a campionatului de ciclism Clujul pedalează care va avea loc în data de 15 octombrie. Evenimentul se adresează iubitorilor de ciclism din Cluj-Napoca şi din toată ţara care doresc să concureze într-un mediu sportiv şi natural.

“Dorim să stimulăm spiritul de competiţie, astfel cel care este perseverent şi vine la fiecare etapă a campionatului poate să acumuleze puncte. Fiecare etapă a avut o altă locaţie pentru a diversifica traseele din Cluj şi pentru a le face cât mai atractive pentru participanţi. La sfârşitul campionatului vom declara câştigătorul pe anul 2011”, declară Levente Kertesz Jozsef, reprezentant Clujul pedalează.

Organizatorii se aşteaptă ca la penultima ediţie a campionatului Clujul pedalează să participe aproximativ 300 de concurenţi din Cluj-Napoca şi din ţară.

“La ediţiile trecute am avut participanţi cu vârste cuprinse între 2 ani şi 69 de ani. Numărul femeilor şi copiilor care participă este în creştere pentru noi, ceea ce ne bucură foarte mult. La Clujul pedalează avem categorii sociale diferite: medici, ingineri, soldaţi, casnice, consilieri locali, ziaristi, antreprenori din Cluj, informaticieni”, a declarat Levente Kertesz Jozsef, reprezentant Clujul pedalează.

Înscrierile la competiţie se pot face online pe www.clujulpedaleaza.ro sau la faţa locului.

Taxa de participare:

– 10 RON pentru înscrierile online
– 10 RON pentru copii indiferent de locul şi ora înscrierii
– 10 RON pentru înscrierile în data de 15 octombrie
– 25 RON pentru înscrierile în data de 16 octombrie.

Pentru mai multe detalii vă rugăm să accesaţi www.clujulpedaleaza.ro.

Prin specificul său, campionatul Clujul Pedalează doreşte să combine distracţia pe bicicletă cu spiritul de competiţie, cu mişcarea în natură şi promovarea ciclismului ca sport de masă. De asemenea prin acţiunile sale Clujul pedalează îşi propune să insufle curajul necesar acelor biciclişti care până acum au avut reţineri pentru a face pasul următor spre marile competiţii, să ofere oportunitatea tuturor participanţilor să-şi măsoare capacităţile şi propriile performanţe.


Vezi Comentariu (1)
  • Putina atentie la datele din articol.

    Competitia se desfasoara pe 15 octombrie, iar taxa de participare in valoare de 25 lei se plateste pe 16 octombrie.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

3 × five =