Acum citesti
Cross Xtreme 29 și Fusion 29 (2019): aceeași greutate, preț diferit

Două biciclete, aceeași greutate, preț diferit: care dintre cele două alternative de la Cross este de luat în consideare date fiind aceste specificații? Vom lămuri în acest articol, cine și mai ales, ce are de oferit.

Pe scurt:

  • biciclete hardtail cu cadre din aluminiu
  • furci pe arc, curse de 100mm (Suntour XCM, respectiv Rock Shox XC30)
  • preț de achiziție: 2.359 Lei pentru Fusion și 3.299 Lei pentru Xtreme
  • roți de 29 de inch
  • pentru ture recreaționale
  • poziție: dreaptă pe Fusion/ușor aplecată pe Xtreme
  • geometrie: adaptată pentru trasee ușoare

Cadru/Pe traseu

Văzute de la distanță, ambele cadre par similare însă diferențele sunt mai mari de atât. Începând de la geometrie și terminând cu forma anumitori țevi ale cadrului, sunt câteva lucruri care fac o distincție între cele două modele. Pe de altă parte, nu pot să nu remarc curajul celor de la Cross care în urmă cu câțiva ani construiau biciclete anoste din punct de vedere al aspectului dar care de ceva timp se pare că au angajat un designer bun, capabil să le facă atractive și din punct de vedere estetic, nu doar din punct de vedere al raportului echipare/preț. Bulgarii așadar și-au făcut bine temele la acest capitol. De fapt, cam la toate capitolele.

Desigur, niciuna dintre aceste două biciclete nu este orientată către performanță, însă date fiind caracteristicle tehnice, le putem distinge astfel: Fusion-ul – bicicletă pentru plimbări recreaționale, Xtreme – nu atât de mult pe cât ne sugerează numele, dar un început bun pentru un amator cu ambiții. În ceea ce privește geometria, ambele mizează pe un headtube amplasat la 70 de grade (conform datelor, căci conform realității, Xtreme pare a avea headtube-ul amplsat la 69.5 grade dat fiind și ampatamentul mai lung), au un chainstay la fel de lung, de 450mm și un top tube diferit ca lungime, plusul fiind de partea modelului Xtreme. Astfel, acesta din urmă oferă o poziție mai alungită pe bicicletă, în condițiile în care pipele sunt la fel de lungi. O mare diferență este făcută de asemenea de echipare, despre care voi vorbi pe larg în rubrica de mai jos, însă componentele mai solide de pe Xtreme, la nivel de furcă și transmisie, confirmă cele spuse mai sus.

Ca de obicei, am și demontat cele două biciclete, dar culmea, Fusion-ul, adică modelul mai ieftin, s-a dovedit a avea un cadru mai ușor cu aproape 200 de grame față de Xtreme. Rigiditatea cadrului lui Fusion este de asemenea mai mare, în condițiile în care este mai ușor, așadar vorbind strict din punct de vedere al performanțelor, este cadrul mai bun. Să fie surplusul de material, dat de lungimea top-tube-ul lui Xtreme, responsabil pentru greutatea mai mare? Greu de crezut, însă bănuiesc că responsabilitatea o poartă țevile din triunghiul posterior al cadrului, aplatizate și mai solide. Altfel spus, ținând cont de rigiditatea măsurată a celor două cadre, Fusion este mai degrabă orientat către persoane mai grele, pe când Xtreme către persoane mai ușoare, de până în 85 de kg, care pot profita de carcteristicile de rigiditate torsională ale cadrului.

Pipa și cadrul formează un cockpit cu caracteristici identice: pipă de 80mm cu ghidon de 680mm. Doar nunațe de sportivitate la acest capitol, cu mențiunea că modelul Xtreme ar merita un ghidon mai lat.

Echipare

Aici Xtreme punctează clar pozitiv: transmisie Shimano Deore 2×10 și o furcă superioară. Transmisia oferă suficiente rapoarte pentru abordarea oricărui teren, iar raportul cel mai mare este mai bun decât în cazul lui Fusion. Pe de altă parte, Fusion mizează pe o transmisie 3×9 cu componente Shimano Altus/Alivio, acestea fiind propunțat mai zgomotoase și mai lente în procesul de schimbare al vitezelor. Desigur, transmisia lui Xtreme este mai ușor de acționat, mai rapidă și mai ușoară din punct de vedere al greutății.

Furcile sunt pe arc, atât Rock Shox-ul XC30 (cu comandă de Lock-out pe ghidon) de pe Xtreme, cât și Suntour-ul XCM de pe Fusion, însă Rock Shox-ul lucrează ceva mai fin și este mai bine finisată, dar și mai ușoară. Acestea oferă un confort decent pe teren ușor denivelat, iar Preload-ul este funcțional în cazul ambelor, însă duc lipsa reglajelor unei furci pe aer – mai rafinată de altfel.

La nivel de roți, aceste biciclete împart aceeași butuci, jante și anvelope, respectiv butuci Shimano, jante din ograda proprie a celor de la Cross și anvelope Schwalbe Rapid Rob. Acestea oferă o aderență decentă în condiții de uscat, sunt relativ rapide la rulare, iar la nivel de confort sunt destul de limitate. Nu este de mirare, căci provin din gama Active a celor de la Schwalbe, adică gama de intrare.

Frânele sunt de asemenea de încadrat în limitele decenței, noile Shimano MT200 împrumutând forma manetei de la frații mai mari din gamă, nu și performanțele. Față de frânele pe care le înlocuiesc, vechile M315, acestea au o manetă mai frumos desenată și mai aderentă (gândită însă tot pentru două degete și nu pentru unul), dar sentimentul este tot de on-off, cu puțină modulație.

Manșoanele sunt dure și nu sunt prevăzute cu Lock-On, deci pot fi demontate la nevoie greu, iar șaua un pic cam dură pentru a fi folosită fără echipament cu bazon. Pedalele în schimb sunt metalice, de apreciat căci de regulă sunt livrate în cutie doar pedale din plastic ieftin.

Video

Concluzie/Cui i se adresează

Dacă ai parcurs textul până aici și ai vizualizat și filmul de mai sus, cred că lucrurile sunt foarte clare: deși cântăresc la fel, cele două biciclete oferă un nivel de performanță diferit, însemnând că modelul mai ieftin, Fusion, se adresează cu precădere începătorilor care nu vor să iasă prea mult din zona de confort și nici din pădurea de lângă casă, iar modelul Xtreme, celor mai ambițioși care au un minim de antrenament pentru o transmisie 2×10 și care mai vizitează și muntele din când în când. Nu se pot face prea mari minuni la nivel de control desăvârșit în acest segment, de aceea pot afirma că ambele biciclete au oferit un feedback mediu pe traseu, corelat deci cu prețul de achiziție. Trebuie să te gândești bine din start dacă diferența de aproape 1.000 de lei merită între cele două biciclete și totodată să-ți stabilești clar obiectivele, iar atunci vei știi exact pe care să o cumperi. Altfel, ambele oferă un raport echipare/preț excelent și arată bine, dar nu trebuie să uităm că în segmentul 2.200 – 2.500 de lei bătălia este destul de acerbă, în principal între brand-urile din Europa de Est.

Date relevante Cross Xtreme 29 – 3.299 Lei

Greutate totală: 14.28 kg
Greutate cadru: 2.352 grame
Greutate roți*: 5.420 grame
Greutate furcă: 2.460 grame
Lățime ghidon: 680 mm
Lungime pipă: 80mm
Greutate angrenaj (+Bottom Bracket): 840 grame + 100 grame
Rigiditate headtube: 104.2 Nm/grad
STW**: 44.3

*Greutatea roților cu anvelopă, pinioane, disc și quick release
**SWT (Stiffness to weight): raportul între rigiditatea cadrului și greutatea acestuia

Plus: cadru solid și bine finisat, culori atractive, transmisie silențioasă și performantă
Minus: anvelope, ghidon cam îngust pentru ambițiile acestei biciclete

La deal: 7/10
La vale: 7/10

Fotografii: Andrei Diaconu

Date relevante Cross Fusion 29 – 2.359 Lei

Greutate totală: 14.74 kg
Greutate cadru: 2.125 grame
Greutate roți*: 5.490 grame (roți similare, însă pinioane mai grele pe Fusion)
Greutate furcă: 2.810 grame
Lățime ghidon: 680 mm
Lungime pipă: 80mm
Greutate angrenaj (+Bottom Bracket): 980 grame + 300 grame
Rigiditate headtube: 113.5 Nm/grad
STW**: 54

*Greutatea roților cu anvelopă, pinioane, disc și quick release
**SWT (Stiffness to weight): raportul între rigiditatea cadrului și greutatea acestuia

Plus: cadru relativ ușor, preț foarte bun pentru echipare, frâne decente în acest cost
Minus: transmisie zgomotoasă, furcă grea, o șa mai comodă ar fi fost de preferat

La deal: 6/10
La vale: 5/10

Vezi Comentarii (21)
  • Modelul Xtreme 29 – 2019 din review-ul dumneavoastra este cumva urmatoarea generatie a lui CROSS EXTREME ECO 29″ – 2017 din link-ul de mai jos?
    http://www.freeridebikes.ro/bicicleta-cross-extreme-eco-29-2017
    Stiu ca este o diferenta considerabila de pret dar cadrul pare sa fie identic in ambele cazuri.
    Intreb asta pentru ca eu am modelul din 2017 si as dori sa ii fac niste imbunatatiri si ma gandeam daca merita ori mai bine iau Xtreme-ul.

      • Sunt habarnist total dar asa ochiometric imi par asemanatoare ca geometrie.
        Cum spuneam, eu detin modelul CROSS EXTREME ECO 29 -2017 caruia doresc sa ii aduc cateva imbunatatiri si astfel as avea nevoie de un sfat din partea dumneavoastra.
        Ca echipare este cu o treapta sub CROSS Big Foot 29 pe care l-ati testat si dumneavostra.
        https://www.freerider.ro/teste/cross-big-foot-29-2017-119003.html
        Din cate stiu are franele mai slabe, schimbatorul pentru foi (Acera vs Alivio), manetele pentru schimbatoare (Altus vs Alivio) si angrenajul (Avera vs Alivio).
        Dintre toate aceaste ma enerveaza cel mai mult manetele schimbatoarelor si foile care arata ca o tabla ieftina si nici nu au protectia aia de plastic drept urmare mi-am prins de cateva ori pantalonii asta iarna.
        Vreau sa mentionez de asemenea ca nici grupul de pinioane nu ma prea incanta pentru ca la deal cam sare lantul de pe un pinion pe altul atunci cand sunt pe cele mici.
        Dumneavoastra ce ati schimba la ea prima si prima data? Si mai ales cu ce, adica Deore, Alivio, etc.
        Merita macar lucrul asta sau mai bine o schimb cu totul?

        • Depinde foarte mult de ceea ce faceți cu bicicleta. Dacă mergeți mai des la munte, pe trasee mai dificile, e clar că este necesar un upgrade la nivelul transmisiei (cu Deore – clar), la nivel de furcă dar și la nivel de frâne. În acest caz, consider că investiția este prea mare, mai bine o vindeți pe cea actuală și cumpărați noul model. Xtreme 29 este oricum mai solidă și mai adusă la zi decât modelul Extreme Eco 29 din 2017. Dacă mergeți doar pe drumuri lejere, forestiere, drumuri de pădure, nu aveți neapărată nevoie de acele upgrade-uri. Câteva reglaje făcute corect și o revizie făcută de cineva priceput vor aduce bicicleta la zi (problema cu lanțul care sare pe pinioane este din cauza reglajului spre exemplu sau poate cablul trebuie înlocuit).

    • Vă înțeleg nerăbdarea dar noi nu suntem la birou tot timpul ca să răspundem instant la mesaje. De regulă suntem pe munte testând biciclete. Pe de altă parte, nu avem nicio clauză în care ne luăm angajamentul în fața cititoriilor să răspundem la minut. Răspundem în limita timpului disponibil. Cele bune!

      • Buna seara, imi cer scuze, puteti sterge acest comentariu.
        Ma plangeam de faptul ca nu aparuse primul comentariu nici dupa 3-4 de la postare si nu de faptul ca nu am primit un raspuns 🙂

  • Salut. Ce marime are cadrul pentru modelul Extreme din test?
    Imi place ca unghiul seat stay-urilor se continua cu unghiul top tube-lui.
    Ma indoiesc ca se pastreaza aceasta geometrie pentru toate marimile din gama Extreme

  • Sincer ma atrage mai mult acel Drag atat forma cat si culoorile plus ca are furca pe aer.
    Doar ca ma gandeam sa iau modelul 2018 are este echipa cu ceva piese mai noi decat acesta din 2017.
    Insa am obsercat un lucru legat de geometrie.
    https://dragzone.ro/velosiped-drag-hardy-pro-2017
    https://dragzone.ro/bicicleta-drag-hardy-pro-2018
    Daca va uitati in acel tabel cifrele sunt identice insa din poze forma cadrului este clar diferita. Daca ar fi intradevar identice atunci m-as putea orienta catre modelul 2018 pentru ca pe site-ul lor modelul din 2017 nu apare ca fiind disponibil pe roti de 29″ si cadru de 540. Intrebarea este, merita totusi diferenta de aproape 700 de lei?

  • salut, DETIN BICI CROSS XTREME 29 DIN 2019 SI CRED CA E OK, DAR MI-AR FI PLACUT CA CABLURILE DE SCHIMBATOARE SA FIE MONTATE PE CADRU SUS PT A PROTEJA DE MURDARIA SI APA CARE SE DEPUNE OARECUM. CREDETI CA SE POATE SCHIMBA FARA SA AFECTEZE MANEVRALITATEA SCHIMBATOARELOR.PARERI ….MERSI

    • Buna ziua, nu le puteti schimba deoarece au niste urechi de montaj care le tin in loc. Ar mai fi o varianta sa puneti camasi lungi (de la shifter pina la schimbator), iar camasa sa o prindeti de cadru cu bride. Dar n-are sens.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

18 − 18 =