Acum citesti
Drag Hardy TE (2019)

S-au scurs 5 ani de zile din ziua în care am pedalat prima dată pe un Drag. Modelul Hardy exista încă de pe atunci, însă bicicleta de astăzi este complet diferită de ceea ce testam în urmă cu ceva timp. Drag a îmbunătățit constant acest model, iar în versiunea 2019, se poate spune că a ajuns la maturitate: are o geometrie modernă, un cadru relativ ușor și rigid și un aspect mai atractiv. În fine, povestea cu design-ul am început s-o sesizez de abia acum doi ani, când am avut la test modelul Hardy LTD, cu același preț precum candidatul de față, dar cu o culoare care-ți lua mințile. În sensul pozitiv, desigur.

Pentru 2019 există câteva modificări de ordin estetic. Din motive inexplicabile, prinderea pentru portbagaj a rămas pe urechea cadrului, însă cablurile sunt trase prin interiorul acestuia după un plan diferit. Și cam atât, la nivel de imagine. Ceea ce nu vezi însă este geometria, iar bulgarii au făcut un pas curajos înainte și au stabilit că este mai bine pentru toată planeta ca unghiul headtube-ului să fie amplasat la 68.5 grade. Și bine au făcut, căci au trimis practic această bicicletă în liga băieților mari. Pe scurt, asta înseamnă că în acest moment, Hardy coboară și mai bine decât versiunea anului trecut.

Pe scurt:

  • hardtail cu cadru din aluminiu
  • furcă pe aer cu o cursă de 100 mm și brațe de 32mm
  • preț de achiziție: 4.000 lei
  • roți de 29 de inch
  • pentru competiții de maraton/XC
  • poziție: sportivă, aplecată pe față
  • geometrie: pentru urcări și coborâri abrupte

Cadru/Pe traseu

Acum că am aflat că Hardy are o inima de atlet desăvârșit, reprezentată de cadrul cu o geometrie revizuită, nu-ți mai rămâne decât să-l duci pe coclauri și să-i arăți cine-i șeful. Hardy rulează cu maximă plăcere și pe trasee dificile, așadar tot ceea ce contează este să-l duci în mediul proprice pentru a-și arăta forțele. Chainstay-ul de 440mm și reach-ul de 430mm (în dimensiunea L), joacă de asemenea un rol important în manevrabilitatea acestei biciclete, deși concurența care se respectă deja mizează pe astfel de cifre. Uimitoare nu sunt cifrele per se, ci evoluția modelului și ambiția bulgarilor de a-l aduce permanent la zi. Iar așa cum știm, de când suntem mici tot ne măsurăm forțele cu vecinii noștri de la Dunăre, o cutumă pe care promit să n-o transmit copiilor mei.

Revenind la control, toate aceste cifre sunt estompate din păcate de un ghidon foarte îngust și destul de drept, o mișcare pe care sincer nu prea pot s-o înțeleg. De ce ai sfecli-o la final cu un detaliu? 720mm sunt acceptabili dar nu suficienți pentru a scoate adevărata bestie din această bicicletă, iar orice cumpărător care vrea să profite la maxim de tot ceea ce are de oferit Hardty TE, ar trebui să înlocuiască imediat ghidonul cu unul mai lat, de recomandat în lățimea de 760mm.

Altfel, ai la dispoziție două prinderi de bidon, ca pe orice cadru de maraton care se respectă, un headtube conic și frumos finisat, linii drepte și clare fără artificii de design, cabluri trase prin interior și bineînțeles… prinderea de portbagaj. Peste toate acestea tronează sloganul Proudly made in Bulgaria și pe bună dreptate că are ce căuta acolo.

Echipare

Comparativ cu alți concurenți din segment, cu un preț similar, Hardy TE se face remarcat prin furca Rock Shox Recon, pe aer, cu o cursă de 100mm. Desigur, majoritatea oferă o furcă pe aer pentru 4.500 de lei, însă Hardy este cu 500 de lei mai ieftin, iar furca poartă badge-ul Rock Shox. Înțelegi pe unde bat?

Apoi este transmisia, compusă dintr-un schimbător de pinioane Shimano SLX (10 la număr), cu tehnologia Shadow Plus (nu bate și nu troncăne) și din schimbătorul de foi Shimano Deore cu prindere SideSwing (din lateral). Două foi în formatul 28-38 fac echipă bună cu pinioanele 11-42, amintindu-mi de vremurile bune când consideram că 2×10 este poate cea mai tare invenție a secolului. N-a trecut însă prea mult timp de atunci, iar acum ne pregătim să primim casetele cu 13 pinioane.

La nivel de roți, Drag este echipat cu jante WTB și butuci Novatec pe rulment, alături de rapidele anvelope Schwalbe Racing Ralph în versiunea de top. Lucrurile arată bine în realitate, însă pe cântar cele două roți atârnă cu un total de 5.1 kg, cam mult pentru o bicicletă 29er care participă la competiții. Această greutate în plus adăugată roților se traduce prin reprize de accelerație ceva mai grele decât în cazul roților ușoare. Adică mai puțină distracție când pleci de pe loc sau dai un sprint.

Șaua este suficient de comodă, manșoanele în schimb – mai deloc.

Video

Concluzie/Cui i se adresează

Dacă ești entuziasmat de participarea la competiții serioase de maraton sau de Cross Country și vrei să te aliniezi la start cu o bicicletă potentă, dar cu un ghidon îngust, aceasta este o variantă de luat în seamă. Am adus în discuție aproape obsesiv ghidonul pentru că nu-și are locul pe această bicicletă, însă poate fi înlocuit oricând cu unul mai lat și cu un cost rezonabil de mic. Vorbind de costuri, Hardy TE are o echipare foarte atractivă pentru preț, fiind aproape best-buy-ul segmentului său dacă mai punem în calcul și geometria. Poate fi un partener bun pentru drumuri lungi însă și unul iertător atunci când te arunci cu ea la vale prin toate cotloanele.

Date relevante

Greutate totală: 13.20 kg fără pedale
Greutate cadru: 2.090 grame
Greutate roți*: 5.100 grame
Greutate furcă: 1.890 grame
Lățime ghidon: 720 mm
Lungime pipă: 70mm
Greutate angrenaj (+Bottom Bracket): 760 grame + 100 grame
Rigiditate headtube: 97 Nm/grad
STW**: 46.4

*Greutatea roților cu anvelopă, pinioane, disc și quick release
**SWT (Stiffness to weight): raportul între rigiditatea cadrului și greutatea acestuia

Galerie foto

Vezi Comentarii (5)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

three × 5 =