Acum citesti
Ritchey abordează și cadrele de oțel pentru șosea în 2013

Cei 40 de ani de experiență ai lui Tom Ritchey reprezintă un bagaj cel puțin solid de cunoștințe în materie de construcție de biciclete. După ce off-road-ul a fost ținta sa predilectă, producătorul american face un pas lateral și readuce oțelul în prim-planul domeniului cursierelor prin cadrul RoadLogic.

Definit de Ritchey ca un clasic modern, cadrul RoadLogic scoate în evidență ce are oțelul mai bun. Țevile alese sunt triple-butted, iar acestea au fost dimensionate pentru a conferi o experiență unică în timpul turei. Piesa centrală are unghiuri generoase ce îi permit să acomodeze anvelope late și de 28mm și destinația principală a bicicletei care se va baza pe RoadLogic sunt plimbările lungi, atât pe drumuri cu asfalt de calitate, cât și pe cele unde administrațiile locale au uitat să mai execute lucrările de întreținere.

Mărimile în care va fi disponibil sunt 49, 51, 53, 55, 57 și 59 de centimetri, greutatea cadrului cifrând 1.769 de grame pentru un preț de 1.140 de euro. 345 de grame sunt adăugate suplimentar de către furca de carbon care se potrivește componentei centrale.

Importator în România: BikeFun.

Vezi Comentarii (3)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

seventeen − 3 =