Acum citesti
Noul Specialized S-Works Enduro 2013

Cei de la Specialized vor să facă viața mai ușoară pasionaților de enduro și lansează modelul cu același nume într-o versiune complet nouă, mai performantă și mai ușoară.

Ce s-a schimbat? Cadrul a fost reproiectat prin modificarea geometriei și a suspensiei, care se traduc printr-un feedback mult mai bun oferit de bicicletă în teren accidentat. Dacă versiunea precedentă a lui S-Works Enduro era defapt un mix între Stumpjumper și Demo, noul model cunoaște mult mai bine regulile acesteui segment și se conformează.

Cursa maximă oferită de sistemul de amortizare este de 165 de mm, cu un link dotat cu rulmenți. Așa cum poți vedea și din poze, amortizorul de spate este prins direct de link și de triunghiul anterior al cadrului. Bottom Bracket-ul este de tip PressFitBB, axul de spate vine în versiunea 142 x 12 mm iar prinderea pentru chainguide vine in versiunea ISCG05.

Din echipare va face parte un sistem de transmisie Sram XX1, cu o foaie și 11 pinioane, așa cum îi stă bine unui astfel de model. Angrenajul va fi livrat cu două foi, pe care le vei putea înlocuit în funcție de traseu. Greutatea noii biciclete Specialized pentru enduro, pare ruptă dintr-un vis frumos, cele 11.7 kg pentru versiunea din carbon, fiind specifice mai degrabă pentru o bicicletă de Cross Country decât pentru una cu suspensii de 160 de mm.

via Specialized

Vezi Comentarii (2)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

fifteen − four =