Acum citesti
Noul Focus Raven va avea cel mai ușor cadru de serie din lume

Am vizitat de curând orășelul Ruhpoling, de la poalele Alpilor, pentru a lua contact cu noul Focus Raven, un hardtail pe care ai putut deja să-l vezi în acțiune la Cupa Mondială de XCO, încercând să-l poarte pe Florian Vogel către victorie. A fost prezentat și presei, iar noi am avut ocazia să-l călărim ore bune pentru a vedea diferențele față de vechiul model.

focus-2015-5
Linii curate și drepte, fără împopoțonări inutile. Chiar dacă poporul apreciază în general melanjul de culori.

Iar acestea sunt foarte mari, căci cei de la Focus au adus noul Raven la zi din punct de vedere tehnologic și au mers chiar mai departe, reducând greutatea cadrului semnificativ. Dacă până în prezent, Scott Scale avea cel mai ușor cadru de serie din lume, cu 899 de grame, cei de la Focus au ridicat ștacheta, reducând greutatea la 864 de grame. Desigur, diferența este mică între cele două, dar dacă îl comparăm cu un cadru al unui producător non-premium, diferența poate fi chiar și de 400 de grame. Vorbim de carbon, desigur, căci față de aluminiu, diferența este dublă sau chiar triplă.

Din punct de vedere tehnic, cadrul are un headtube conic, cabluri trase complet prin interiorul cadrului, un ax cu diamtreul de 12mm pentru prinderea roții de spate care sporește rigiditatea (aceasta fiind de altfel și cea mai mare hibă a versiunii anterioare), seat stay-uri care nu se unesc cu seat tube-ul, rezultând astfel un confort mai bun dar și tragere pentru tija de șa reglabilă. Am fost de altfel informați că noul Raven este pregătit pentru o astfel de tijă de șa, deoarece anul acesta ne putem aștepta la o avalanșă de astfel de produse, gândite special pentru Cross Country și evident, mai ușoare decât cele pe care le-am văzut până în prezent. O noutate o constituie și faptul că Focus trece la tija de șa cu un diametru de 27.2, jucând astfel în aceeași clasă cu Cannondale și oferind totodată mai mult confort. Nu în ultimul rând, tija de șa a fost special concepută pentru acest model, pentru a flexa mai mult decât una standard. Chiar Florian Vogel a declarat că acest cadru este foarte conforabil, rămânând doar să-l completez cu faptul că reprezintă un compromis excelent între rigiditate și confort.

focus-2015-11 focus-2015-10 focus-2015-8

Bicicleta se simte foarte închegată, rămâne mereu pe trasă atunci când îi comanzi și este de asemenea foarte ușoară, cântărind sub 9 kg. Nici nu este de mirare, căci era înzestrată cu cele mai ușoare componente de serie disponibile pe piță. Iar furca Rock Shox RS-1, chiar dacă este teribil de scumpă, face diferența atunci când vine vorba de rigiditatea torsională în viraje. Lucrează pur și simplu uimitor, însă cu un cost de achiziționare de aproximativ 1.500 de euro, va rămâne o piesă rară.

Sub gama Raven, va exista gama Black Forest, cu un cadru din aluminiu, căci Raven-ul va rămâne exclusiv în versiunea din carbon. Nici greutatea cadrului lui Black Forest nu va fi deloc mare, germanii reușind să o coboare până la 1.7 kg.

focus-2015-2
Noul Black Forest, cu țevi subțiri și o greutate a cadrului de 1.7 kg.
focus-2015-3
Black Forest în culorile Factory.

Raven-ul va fi disponibil și în versiunea 27.5, iar greutatea cadrului va fi aproximativ aceeași, poate nesemnificativ mai mică. Doar pentru versiunea cu roți de 29 de inch, Raven-ul va putea fi achiziționat împreună cu o furcă fixă, care cântărește doar 400 de grame și care scade greutatea totală a bicicletei până la granița de 8 kg. Mi s-a spus că aceasta a fost devoltată special pentru Raven, este construită din carbon, are conducta de frână trasă prin brațul drept și flexează suficient de mult încât să ofere un confort decent. Directorul de producție mi-a spus că ar prefera-o oricând unei furci Lauf.

focus-2015-4
Furcă rigidă din carbon, disponibilă doar pe modelul Factory.

 

Prețul pentru modelul de top va fi desigur mare, versiunea pe care o poți admira în fotografiile de mai sus ajungând la aproximativ 5.000 de euro, însă modelele mai jos plasate în gamă, tot cu cadru din carbon, vor avea prețuri ceva mai accesibile publicului larg.

focus-2015-1
Combinații de maxim 3 culori pe noile biciclete Focus pentru 2016.

Ca regulă generală, Focus a lucrat mult și la capitolul imagine. Toate cadrele vor avea un aspect curat, însă vor veni în câteva combinații de culori menite să atragă ochiul cumpărătorului.

Dragoș Mitroi
Ruhpolding, Germania

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

11 − 1 =