Acum citesti
Parlamentul European scoate e-bike-urile puternice din categoria bicicletelor

În cadrul sesiunii parlamentare de ieri, Parlamentul European a decis ca bicicletele electrice cu o putere mai mare de 250W și care generează o viteză mai mare de 25 km/h să nu mai fie incluse în categoria de biciclete convenționale. Astfel, e-bike-urile puternice nu mai au voie să fie conduse pe pistele de biciclete și, foarte probabil, se va introduce obligativitatea posesiei unui carnet de conducere pentru acestea.

Federația Europeană a Bicicliștilor (ECF) a salutat această decizie, după ce în nenumărate rânduri a subliniat nevoia pregnantă de a defini clar noțiunea bicicletă. Astfel, bicicletele electrice care depășesc parametri menționați anterior vor fi incluse în categoria mopedelor sau a motocicletelor, această hotărâre urmând a fi luată în ședințele viitoare ale Parlamentului European.

Deși la noi nu a strânit încă valuri, moda bicicletelor electrice este în toi în Occident. De exemplu, anul trecut au fost vândute 700.000 de unități la nivel european, dintre care 310.000 doar în Germania. Tot această țară înregistrează și numărul cel mai mare de utilizatori ai e-bike-urilor, circa un milion. În contrast, doar 11.500 de automobilele electrice au fost comercializate anul trecut și asta în ciuda subvențiilor masive.

Vezi Comentarii (7)
  • Ce PROSTIE ! Pai eu cu bicicleta mea,care nu e cine stie ce, merg constant cu 23-25 de km pe ora ceea ce nu mi se pare mult.Asta inseamna ca in curand astia or sa vina cu ideea de carnete de conducere pentru toate bicicletele.Ceea ce nu stiu daca e o idee asa de rea,poate ca atunci o sa fim mai respectati in trafic

  • Daca la viteza de 25 km/ora dati de motorul electric se adauga pedalatul cred ca se obtine un 35-40 km/ora. Ceea ce e cam periculos pentru un nene/tanti prea lenesi sa obtina viteza asta cu forte proprii. Pe de alta parte chiar exista niste biciclete electrice de downhill care au trecut cu mult peste mopede ca putere si viteza. Deci o decizie corecta.

  • „De exemplu, anul trecut au fost vândute 7000.000 de unități la nivel european, dintre care 310.000 doar în Germania.”
    S-a uitat un punct, e vorba despre 7.000.000 nu 7000, banuiesc…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

five × 2 =