Acum citesti
LIGHTWEIGHT realizează un E-Bike în colaborare cu Ministerul German al Educaţiei şi Cercetării

Când ai un asemenea partener care mai este şi sponsorul proiectului poţi fi sigur că treaba este serioasă. Experţii de la Lightweight au fost ocupaţi anul acesta lucrând din greu la tehnologiile de integrare a electronicelor în produse deja existente pe piaţă. Însă separat faţă de senzorii de pe roţile Smart Wheels, Lightweight a lucrat la un proiect special în colaborare şi sponsorizat de Ministerul German al Educaţiei şi Cercetării, o bicicletă electrică intitulată Velocité Project, care foloseşte un motor electric însă nu aşa cum îl ştim deja.

Lightweight Velocité Project e-bike pedelec 1

Bicicleta este într-adevăr inovatoare şi, deşi tehnologia folosită nu este o noutate, cu siguranţă nu a mai fost folosită până acum la bicicletă. Tehnologia folosită este împrumutată de la trenurile magnetice de mare viteză care nici acestea nu sunt chiar răspândite pe Glob. În loc să folosească un motor electric convenţional cei de la Lightweight au transformat însăşi roata spate într-o piesă a motorului.

Folosind un inel de magneţi instalaţi pe jantă în zona de frânare (bicicleta foloseşte frâne pe disc) roata devine practic rotorul motorului electric. Aceştia sunt propulsaţi de bobine magnetice instalate pe cadru în zona lăţită a ţevii seattube care împrejmuie roata pe o anumită secţiune, aceasta devenind statorul. Această metodă permite folosirea multor soluţii standard pentru transmisie însa mai ales permite o greutate redusă a bicicletei.

Proiectul a fost dezvoltat împreună de 5 parteneri: Trinamic Motion Control – un producător de motoare electrice care a creat partea electronică, Institutul Fraunhofer al Tehnologiei Siliconului – a gândit chimia bateriei şi arhitectura cipului de control, Institutul Fraunhofer al Transportului şi Infrastructurii – pentru stocarea energiei şi sistemele de management ale bateriei, Universitatea Tehnică din Dresden – testarea prototipurilor, simulări pe computer, designul tehnic al sistemelor şi echipa Lightweight care a fost managerul de proiect prin compania soră CarboFibretec. În plus ei au creat cadrul şi sistemul de transmisie, designul general, dezvoltarea şi integrarea componentelor.

Specificaţii:

–          Pedelec cu o putere de 500W – necesită înmatriculare pentru folosire pe drumurile publice
–          A depăşit limita de greutate de sub 15 kg prin cele 14,8 kg pe care le are
–          Include noul concept de motor electric magnetic
–          Funcţionează mulţumită unui flux magnetic creat între roată (magneţi – rotorul motorului electric) şi cadru (bobina – statorul motorului electric), la fel ca un motor electric obişnuit
–          Parte electronică special creată pentru proiect
–          Concept de design complet integrat într-o bicicletă
–          Permite folosirea pieselor obişnuite de bicicletă cum ar fi anvelope standard, frâne, transmisii etc.

Preţul nu îl cunoaştem însă ne imaginăm că este de pe altă lume. Totuşi Lightweight spune că proiectul are şanse să devină realitate mulţumită interesului european de mobilitate asistată electronic.

Vezi Comentariu (1)
  • FREERIDER.RO are sloganul „Revista ta online de biciclete”. Nu inteleg ce cauta atunci asemenea articole aici… „”Pedelec cu o putere de 500W – necesită înmatriculare pentru folosire pe drumurile publice”. Nu are cum sa fie pedelec! Nu amestecati termenii! Pedelecurile sunt asimilate bicicletelor, nu necesita inmatriculare, au o putere a motorului limitata prin legislatia europeana la 250 W. Ce se prezinta in acest articol este un eBike – motocicleta/motoreta/moped electic sau cum vreti sa il numiti, dar PEDELEC asimilabil bicicletei nu este! Sunt niste definitii legale, care ar trebui respectate si de textele de marketing sau de presa infomativa…. Sunt multe incercari ale lobby-ului nebiciclistic sa se modifice definitiile legale, iar organizatiile de biciclisti se opun activ. A se vedea de exemplu scrisoarea Federatiei Europene a Biciclistilor http://www.ecf.com/wp-content/uploads/Letter-to-Mrs-Krokowska.pdf

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

two + 3 =