În România, dacă vrei să iei bicicleta cu tine în tren, trebuie să ai nervi precum calea de rulare: de fier. Sau pur și simplu trebuie să ai noroc. Pentru că nu poți ști dinainte dacă ți se va permite accesul în trenul dorit, pe baza unui simplu bilet cumpărat de la ghișeu sau dacă va trebui să te înțelegi cu nașul ca să-ți rezolvi problema. Un articol detaliat și bine documentat pe această temă a scris bloggerul drumeț Alex Boia. Ca răspuns la articolul său și pentru ca orice biciclist să poată face o comparație, am decis să descriu și eu un astfel de procedeu, pentru o călătorie similară, însă cu trenurile din Belgia.
Pe scurt, în Belgia îți este permis să-ți aduci bicicleta în orice tren de pe rutele interne, indiferent de compoziția acestuia. Transportul bicicletei se plătește în plus față de biletul propriu, în oferta SNCB existând două formule distincte: bilet pentru o călătorie sau bilet pentru o zi întreagă. Nu-ți va pretinde nimeni niciun fel de „atenție”, iar dacă însoțitorul de bord (controlorul) se poartă frumos cu tine, o face pur și simplu pentru că este un om cumsecade și/sau pentru că asta îi e meseria. Restul sunt detalii.
Vine trenul. Unde îți sui bicicleta?
Cu o singură excepție, absolut toate trenurile Societății Naționale a Căilor Ferate Belgiene (SNCB) dispun de un spațiu special amenajat pentru biciclete. În majoritatea garniturilor, acest spațiu este un compartiment separat (furgon), dedicat bagajelor voluminoase și bicicletelor. În alte cazuri, bicicleta trebuie îmbarcată în așa-numitul spațiu multifuncțional, practic un fel de salon cu scaune rabatabile, unde au loc atât persoanele în scaun cu rotile, cât și bagajele mari.
Nu am să intru în detalii tehnice. Important este că, în funcție de compoziția trenului, poate exista un singur furgon pentru toată garnitura sau poate fi câte unul la fiecare două, trei vagoane. Obișnuit deja cu materialul rulant de pe căile ferate belgiene, eu știu de la bun început unde se află aceste furgoane. Însă detaliul nu e important, pentru că primul lucru pe care îl am de făcut atunci când trenul oprește la peron este să-l caut pe controlor. El vede că am o bicicletă de transportat și mă conduce la cel mai apropiat spațiu pentru bagaje. Într-un astfel de compartiment există cel puțin două locuri pentru atârnarea bicicletei în cui, pe verticală. Dacă nu mai e niciunul liber, se poate improviza o soluție pentru a o depozita în siguranță pe jos. Doar controlorul îți poate permite accesul în spațiul acela și tot lui trebuie să-i spui unde cobori. În acest fel, vei ști că bicicleta ta este în siguranță, iar tu îți vei putea ocupa liniștit un loc, la fel ca toți ceilalți călători.
În cazul anumitor tipuri de vagoane, nu există un spațiu izolat pentru bagaje și biciclete. În schimb, cel puțin unul dintre vagoanele din compoziție dispune de acel spațiu multifuncțional, în care are acces orice călător și în care îți depozitezi bicicleta pe cont propriu. În vagoanele supra-etajate M6, există și centuri cu care îți atașezi bicicleta și ești sigur că nu va cădea. Avantajul este că nu trebuie să-l mai aștepți pe controlor pentru a încărca sau descărca bicicleta, iar dezavantajul – că trebuie să stai lângă ea și să o păzești.
Articolul integral poate fi citit pe blogul lui Adi Petrescu
Interesant!
In Romania sta treaba cam asa: am fost cu bicicleta pe ruta Timisoara- Deva si spre surprinderea mea am gasit vagon in care jumatate de compartiment era special pt biciclete (era Interregio trenul).
mi-am cumparat bilet normal, am pus bicicleta in amplasamentul special si m-am asezat pe un scaun in apropiere. trebuia sa fiu cu ochii pe ea pentru ca nu se stie niciodata. A venit controlorul, i-am dat biletul si nu a mai zis nimic.
L-a intoarcere am venit pe Lugoj-Timisoara (tot cu bicicleta si mi-am luat tot bilet normal pentru Interregio). Problema a fost ca m-am urcat din greseala intr-un Intercity (cred ca ra Buc – Viena). Dar pana la urma a iesit bine(aproximativ). Am vorbit cu nasu’ si i-am mai dat 20 Lei, pt ca biletul ar fi fost mai scump cu trenul asta. Oricum nu mai era nici o statie intre cele 2 in care sa ma coboare jos. 😀 Si am stat asa cateva de minute pana la destinatie. Eram pe holul din capatul vagonului si era putin incomod pentru ca trebuia sa feresc bicicleta de fiecare data o persoana trecea dintr-n compartiment in altul.
Asta a fost experienta pe care am avut-o eu.
Cand calatoream cu bicicleta pe ruta Targu Mures – Miercurea Ciuc pe tren personal, am aflat de la controlor dupa o cearta (a vrut sa ma dea jos iar eu am avut argumente pe langa biletul de transportat biciclete) de aproximativ 5 minute ca noi traim in Romania si nu in Uniunea Europeana.