Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete…
Dacă te numeri printre cei care au multe de transportat, îți recomand Gazelle Cabby. Se numără printre puținele biciclete care oferă un spațiu mare de stocare al bagajelor, cumpărăturilor sau chiar al copiilor.
Iar dacă tot am adus vorba de copii, află că noua Cabby este dotată chiar și cu două centuri de siguranță pentru micuții pasageri. Cei de la Gazelle ne spun că este vorba despre o bicicletă ușoară, însă cu cele 38.4 de kg ale sale este greu de crezut că o vei putea stoca vreodată într-un apartament. Da, este ușoară raportată la dimensiuni și la capacitatea de transport.
Cadrul este disponibil doar în dimensiunea de 49 de cm. Din dotări fac parte un sistem de iluminare cu dinam, un butuc cu 7 viteze integrate Shimano Nexus, iar anvelopele urmează standardul impus de roți: 20 de inci pe față și 26 de inci pe spate.
Extra detalii găsești pe gazellebikes.com.
via Gazelle
Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.
De unde se poate cumpara
De la Biciclop, importatorul Gazelle.