Acum citesti
Gazelle NY Cab 2011

Ah, ce desfătare cu Gazelle NY Cab prin oraș. Genul de bicicletă la care englezul ar exclama: „Wow! A class of it’s own!”. Iar acest citat stă drept mărturie pentru faptul că sunt complet de acord cu afirmația. Bicicleta a reușit să mă deconecteze complet de la cele care se întâmplau în jurul meu. Fără să-mi dau seama, am început să ignor șoferii care mă claxonau isteric sau pietonii deranjați de prezența mea pe pistele de biciclete de pe trotuar.

Odată urcat pe Gazelle NY Cab m-am trezit în propria-mi lume. Confortul, poziția și senzația oferite de această bicicletă citadină, toate au contribuit la un sentiment de bunăstare. Nu pot diseca, ci doar exprima. Poate este din cauza culorii. Oare galbenul intens al bicicletei reprezintă un remediu secret pentru zilele agitate din oraș? Posibil. Sau să fi fost de la confortul care masca perfect prezența gropilor și a bordurilor mici? Pentru că din punctul meu de vedere, Gazelle NY Cab nu poate fi inclusă decât într-o categorie aparte.

Iar dacă te uiți cu atenție vei observa că nu există paragrafe dedicate cadrului, controlului sau componentelor.  NY Cab nu are nevoie de așa ceva. M-am decis să vorbesc la modul general despre această bicicletă, așadar voi începe chiar acum.

Ar trebui să-ți confesez din start faptul că nicio altă bicicletă nu a reușit să adune atât de multe priviri pe stradă. Am întâlnit oameni cu zămbete calde, oameni mult prea amuzați de forma bicicletei sau oameni care mă confundau cu poștașul, exprimându-și public ideile, în încercarea de a face o glumă reușită. Într-un final, am considerat că nu mai contează cum atragi atenția, atâta timp cât o faci.

Imediat cum te urci pe Gazelle NY Cab te impresionează poziția foarte înaltă și confortul. Șaua este atât de mare și de confortabilă, încât am considerat-o imediat echivalentul unei canapele generoase. Pe lângă dimensiunile mari, mai există două arcuri care lucrează permanent pentru ca tu să uiți că pedalezi pe unele trotuare găunoase ale Bucureștiului.

Revin la capitolul poziție. Exceptând faptul că stai atât de sus încât poți vedea peste toți pietonii și peste majoritatea automobilelor mici din trafic, ghidonul contribuie la o poziție foarte comodă a mâinilor. Este orientat spre tine și te face să te simți excelent pe drumurile drepte, în schimb în viraje îți va solicita îndemânarea. Mai ales când trebuie să te strecori printre mașini. Nu este simplu, dar înveți repede cum stă treaba. Te induce în eroare în stabilirea gabaritului și lada de dimensiuni generoase instalată pe portbagajul frontal al bicicletei. O poți demonta oricând, dar îți șoptesc două motive pentru care n-ai face-o: capacitatea de transport este chiar mare, fiind foarte utilă în același timp și cel mai important, dimensiunile sale vor fi în stare să sperie pe oricine îți stă în cale.

În ziua în care vei pedala îmbrăcat la costum pe Gazelle NY Cab vei fi surprins de protecția de lanț. Aceasta acoperă complet lanțul, astfel încât să nu te trezești cu surprize nedorite pe interiorul pantalonilor tăi. Iar aripile, te vor ține la loc uscat dacă asfaltul va fi umezit imediat după ploaie.

Odată ajuns la birou sau la terasă ai două posibilități de a asigura bicicleta. În prima instanță poți acționa antifurtul montat pe bascula din spate a bicicletei. Și poți spera că nu va fugi nimeni cu ea în spinare, ținând cont că este destul de grea. A doua modalitate mi se pare simbolică pentru un oraș est european: blocarea direcției direct de sub tija de ghidon.

La capitolul aspect Gazelle NY Cab se remarcă atât prin calitatea foarte bună a vopselei, a sudurilor și a faptului că majoritatea cablurilor sunt trase prin interiorul cadrului. Nu îi oferă numai un aspect foarte curat ci și impresia unui produs de calitate.

Schimbătorul se află montat pe ghidon, putând fi acționat chiar de către un copil mic. Vitezele lui Gazelle NY Cab se află în butucul din spate oferindu-ți 3 reprize diverse din care poți alege. Perfect alese pentru oraș. Frânele în schimb nu sunt exact ceea ce speram. Dar ținând cont de gabaritul bicicletei, nu este de mirare că frânele Rollerbrake de la Shimano sunt uneori ușor depășite de situație. Îți dau un sfat: frânează din timp și nu vei avea niciodată vreo problemă.

În concluzie trebuie să recunosc că toate dotările lui Gazelle sunt gândite astfel încât totul să-ți fie cât se poate de comod. Odată ieșit cu ea pe stradă, totul devine mult mai simplu: te deplasezi în deplin confort, sigur și rapid. Singura întrebare reală căreia această bicicletă îi dă naștere este: cum o transporți în apartament, dacă locuiești la un etaj superior?

Pentru că trebuie să fiu realist și mai presus de asta, obiectiv, consider că această bicicletă este una de 3 stele (și un pic). Dar dacă alegi cu sufletul și nu cu specificațiile tehnice în minte, atunci te asigur că este o bicicletă de 5 stele.

Vezi Comentariu (1)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

six + 8 =