Acum citesti
Ridley lansează noua cursieră NOAH SL Aero de nivel PRO

Expoziţia internaţională de biciclete de anul acesta, Eurobike, a fost ocazia cu care multe dintre companiile producătoare de biciclete şi-au lansat noile modele. Una din aceste companii a fost şi Ridley care a profitat de moment pentru a lansa ultima sa realizare, cursiera Noah SL Aero, o bicicletă adresată echipelor profesioniste şi care se poziţionează între Helium şi Noah Fast, o cursieră care beneficiază de avantajele ambelor biciclete menţionate mai sus.

ridley NOAH SL Aero 2015 4

Din nou vorbim aici de aerodinamică, atât de importantă la ciclismul de şosea. Ridley a început să lucreze la conceptul lor FAST în 2010 prin folosirea pentru cadru a ţevilor aerodinamice şi integrând frânele în cadru pentru a le scoate din calea aerului. De atunci şi până azi Ridley a materializat conceptul FAST în curiera aero Noah şi cursiera Dean pentru contratimp şi triatlon.

Pentru noul SL Ridley a împrumutat o parte din tehnologia folosită la Helium SL, mai exact partea ţevilor chainstay şi dropout-urile. Apoi suplimentar au adăugat beneficiile venite din partea profilelor aero ale ţevilor F-Tubing şi din partea furcii F-Split. În rest cadrul foloseşte frâne instalate standard pentru a face mai uşoară întreţinerea.

ridley NOAH SL Aero 2015 5

Ideea acestor profile F-Tubing este menţinerea curgerii aerului direct peste exteriorul cadrului. Ridley spune că prin imprimarea pe cadru a unor teşituri în partea frontală a profilelor trunchiate NACA se formează o serie de micro turbulenţe care în fapt permit o curgere mai lină a aerului peste cadru. Aceste teşituri ne duc cu gândul la mingiile de golf a căror suprafaţă este complet acoperită de mici gropiţe. Rezultatul? Aerodinamică excelentă.

ridley NOAH SL Aero 2015 3 ridley NOAH SL Aero 2015 2

Testele realizate de Ridley arată că profilele F-Tubing oferă o reducere a frecării cu aerul de 7% în medie de-a lungul mai multor unghiuri de giraţie în comparaţie cu profilul obişnuit NACA folosit în general de multe alte companii.

În plus şi furca F-Split a fost îmbunătăţită. Acum aceasta permite o tranziţie mai lină spre ţeava downtube a cadrului şi un design mai cursiv al ţevii headtube care permite o trecere la fel de lină spre ţeava toptube. La toate acesta se adaugă şi colierul integrat al tijei de şa care reduce turbulenţele cauzate de curgerea aerului.

Un triunghi spate mai compact cu ţevi seatstay mai joase, are mai multe avantaje în afară de o aerodinamică mai bună. În primul rând fiind mai puţin material avem o greutate redusă. Apoi se obţine în acest mod o rigiditate laterală mai bună. În al 3lea rând se obţine şi un confort mai bun întrucât vibraţiile venite de la roata spate sunt disipate mai întâi de ţeava seat tube în loc să fie transmise direct în sus spre tija de şa. Cât despre aerodinamică această formă ajută la ascunderea frânei spate frână pentru care Ridley a ales să îi păstreze locaţia tradiţională în loc să o mute sub BB. Acest lucru oferă avantaje pentru service şi mai ales mecanicilor care trebuie să iasă, ocazional, din maşină în timpul concursurilor pentru mici reglaje la viteze şi de 50kmh. În plus frâna instalată în poziţia tradiţională rămâne mai curată.

Un alt avantaj al acestei biciclete este faptul că se pot instala anvelope mari existând o degajare de 25mm faţă de cadru. Ridley spune că această valoare este destul de conservativă, să poţi instala anvelope de 28mm. Bicicleta se situează undeva la mijloc între Ridley Helium SL – bicicleta lor uşoară, şi Ridley Noah FAST – bicicleta aero standard.

Cu aceasta nouă adiţie Ridley oferă pentru 2015 trei biciclete: Noah FAST – bicicleta cu frâne integrate şi tijă de şa la fel, Noah SL – undeva la mijloc şi Noah ISP – cu frâne normale, dar tijă de şa integrată. Cât despre greutate Ridley a obţinut, pentru un cadru mărime M, 980g potrivit cifrelor oficiale. În comparaţie cu un cadru identic FAST, noul SL este mai uşor cu 200-250g. Ridley FAST are aproximativ 1200g cu frâne integrate, iar furca FAST are aproximativ 450 g cu frâne integrate.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

2 × 3 =