Acum citesti
Cervelo P5 și Magura RT8, un duo câștigător

În cadrul probelor de contracronometru desfășurate până acum în Turul Italiei, bicicleta de contratimp Cervelo P5 echipată cu frânele hidraulice Magura RT8 și-a făcut debutul oficial în lumea selectă a competițiilor de șosea de cel mai înalt nivel. Mai mult, debutul a fost compus dintr-o victorie și un loc 3.

Echipa Garmin-Barracuda a fost cea care a câștigat contratimpul rezervat echipelor ce s-a desfășurat în data de 9 mai în Il Giro folosind cursierele Cervelo, după ce cu câteva zile în urmă Alex Rasmussen de la aceeași echipă se clasa pe locul al 3-lea al prologului respectivei curse. De cealaltă parte a Oceanului Atlantic, în Statele Unite se desfășura Turul Californiei. Cea de-a 5-a etapă a întrecerii a fost un contratimp indiviual, adjudecat de David Zabriskie, rutier al Garmin-Barracuda. Așadar, Cervelo a reușit să producă încă o dată o bicicletă performantă care să se plieze pe cerințele profesioniștilor și care să le netezească drumul spre victorie. De asemenea, se pare că și modelul RT8 al celor de la Magura a consemnat un debut de bun augur, mai ales că sunt primele frâne hidraulice folosite de către o echipă profesionistă de ciclism de șosea.

Cervelo P5 este succesorul modelului P4 și este bicicleta cu care constructorul canadian se mândrește cel mai mult. Conform spuselor sale, aerodinamica a fost rafinată, iar rigiditatea sporită, făcând cursiera un bolid de contratimp desăvârșit. Firește, Cervelo a obținut câteva brevete pentru tehnologiile folosite la fabricarea P5, dintre care enumerăm AeroZones (pentru un curs fluent al aerului de-a lungul cadrului), BBright (bottom bracket supradimensionat) și ComfortPly (reduce vibrațiile și absoarbe mai bine șocurile). Prețul cadrului este de 4.500 de euro, iar al unei biciclete complete pornește de la 6.000.

Cât despre Magura RT8, poate o pereche de frâne hidraulice este o supralicitare mai mult sau mai puțin utilă în materie de cursiere, dar avantajele lor sunt de luat în seamă. Este de remarcat faptul că întreținerea necesară este minimă, sistemul hidraulic fiind complet etanș și că modulația frânei este foarte precisă, ceea ce se traduce în confort sporit.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

ten + eight =