Acum citesti
Anvelopă de iarnă de la Continental: Top Contact II

Continental a pregătit pentru această iarnă noua anvelopă Top Contact Winter II, în două versiuni: Premium și clasic. În fond, profilul este același cât și compoziția, dar construcția cauciucului diferă. Noua anvelopă a fost proiectată și construită în Germania și se vrea a fi o soluție ideală pentru cei care pedalează pe zăpadă sau pe ud.

continental-top-contact-anvelopa-iarna-bicicleta

Cu un preț de 69.90 euro (bucata), noua anvelopă are un profil cu lamele asemănător anvelopelor pentru automobile și poate fi folosită la o temperatură între -25 și +7 grade Celsius. Poate fi utilizată pe zăpadă, gheață sau asfalt și nu este prevăzută cu ținte metalice, ceea ce constituie un plus la capitolul greutate. Dotate cu tehnologia Vectran Breaker, acestea urmează să ofere și o protecție solidă împotriva penelor de cauciuc. Pereții laterali ai lui Top Contact sunt reflectorizanți, pentru vizibilitate mai mare pe timp de noapte.

Versiunea mai ieftină oferă aceleași calități ca și varianta premium, însă nu este pliabilă, prin urmare cântărește mai mult. Prețul pentru această versiune este de 59.90 euro (bucata). Anvelopele vor fi disponibile doar pentru roțile de 26 de inch și pentru cele de 28 de inch, adică pentru biciclete de trekking sau e-bike-uri de oraș.

via Continental

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

9 + 16 =