Acum citesti
Continental Mountain King II RaceSport 29×2.4 (2017)

După cum vă spuneam cu ceva timp în urmă, m-am decis ca pe bicicleta de XC să montez doar piese care mă ajută cu adevărat pe traseu. Iar cum eu sunt fani coborâri, mi-am spus că nu mai contează un kilogram în plus de cărat la deal, când pentru asta primesc o recompensă de 100 de ori mai mare atunci când cobor. Și am avut dreptate, căci după ce am montat un seat post hidraulic și un ghidon foarte lat pe bicicletă, au urmat anvelopele. Inițial testasem un set cu o lățime de 2.35 inch, însă acestea de față, de la Continental, sunt maximul pe care-l poate duce cadrul. Altfel spus, mai groase nu încap.

Decizia s-a dovedit a fi una inspirată, căci anvelopele astea, pot spune cu mâna pe inimă, nu-s ieftine deloc, dar fac toți banii. Am ales versiunea RaceSport prin prisma unei greutăți rezonabile, de 705 grame/bucată, căci versiunea Protection ar fi dat un pic cântarul peste cap la această lățime. Anvelopele de față sunt versiunea foldable, s-au montat foarte facil, deși le-am lăsat un pic să-și revină de la forma pe care o dobândiseră cât timp au fost pliate. Le-am umflat la 1.8 bar, nu mai mult, în ciuda faptului că folosesc cameră și nu le-am făcut tubeless. Dacă te gândești la eventualitatea unui snake bite, lasă-mă să-ți spun că balonajul este atât de mare, încât mi-e foarte greu să-mi imaginez cum te-ai putea alege cu unul.

Crampoane serioase pentru aderență serioasă.

La deal tracțiunea este enormă, fie că vorbim despre cățărarea pe pietre, pe pământ, chiar noroi (rezonabil), viteza de rulare însă fiind ceva mai scăzută. Nu este vorba doar de lățime care te încetinesc dar și de presiunea scăzută. Deși, în acest caz, ai mereu opțiunea de a apăsa mai tare pedala. Utiându-mă pe Strava și comparând o tură pe care am făcut-o cu un set de anvelope 2.0, aceasta a fost mai lentă. Însă uitându-mă pe același Strava, la coborâre am obținut un timp mult mai bun. Cumva logic.

Versiunea Race Sport este cea mai ușoară pentru această dimensiune.

La vale anvelopele se lipsesc de sol, iar crampoanele mari se înfig în viraje, chiar dacă condițiile de test au fost destul de umede, după ploaie. Pe bolovani acestea s-au ținut de asemenea remarcabil, doar un șanț cu noroi a reușit să-mi pună capac: roata de față mi-a scăpat acolo și n-a mai fost chip să iasă, noroiul fiind foarte moale. Am remarcat totuși capacitatea foarte bună de curățare, căci crampoanele de pe carcasă sunt destul de distanțate.

După trecerea prin pământul lutos, adică acel pământ care se lipește precum adezivul, carcasa arăta destul de bine.

Pe scurt, recomand Continental MoutainKing II pentru cei care vor să uite de momentele când coboară pe un traseu dificil, iar bicicleta echipată cu anvelope de 2.0 sau 2.1 te aruncă dintr-o parte în alta. De asemenea, trebuie să-ți asumi faptul că ai mai mult de pedalat la deal, însă pentru distracția de după, merită fiecare pedală. Desigur, nu și-ar găsi locul într-o competiție de maraton, însă cu siguranță s-ar potrivi la fix pe o bicicletă de enduro de competiție. Sau pe bicicletele celor care sunt doar în căutare de distracție, de viteză și de sărituri, așa, ca mine.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

two × three =