Acum citesti
Sprint Apolon Elite 29er (2014)

Nu te lasă indus în eroare de nume. Nu știu la ce anume se referă producătorul bulgar cu denumirea de Elite, deoarece semnificația nu se reflectă în echiparea lui Apolon, însă am putea să-i găsim noi o adaptare mai bună. Candidatul de față este un 29er entry-level, care vine cu un pachet interesant raportat la preț. Pentru puțin peste 2.000 de lei, primești pe lângă roțile mari, o bicicletă echipată decent, care oferă o poziție foarte confortabilă la pedalat, acesta fiind de altfel și principalul atu al lui Apolon. Cum și dacă reușesc bulgarii să întregească acest pachet, vom lămuri în acest articol.

Cadru/Pe traseu

Apolon este construit în jurul unui cadru din aluminiu, care nu impresionează neapărat prin forme, triunghiul frontal al acestuia fiind alcătuit din țevi rotunde, fără urme de hidroformare. Triunghiul posterior în schimb are un seat stay unduit, care nu doar că dă un efect interesant design-ului ci are și un rol util: împiedică călcâiul să atingă respectivul segment atunci când pedalezi. În ciuda formei cadrului, acesta nu a fost atât de greu pe cât mă așteptam așa cum am concluzionat când am demontat bicicleta: 1.96 kg pentru clasa entry-level este o greutate decentă. Mai mult, există alte două ranforsări suplimentare, sudate deasupra top-tube-ului și sub down-tube. Poate că pentru ranforsarea superioară bulgarii ar fi putut depunde mai mult efort în ceea ce privește finisajul. O sursă bună de inspirație ar fi fost chiar piesa sudată sub down-tube.

Poziția pe bicicletă este comodă, chiar și pe distanțe mai lungi. Se stă relativ sportiv, dar fără să-ți dea dureri de mâini sau de umeri, atât timp cât alegi și dimensiunea potrivită a cadrului. Ghidonul de 670mm se încadrează în standardul gamei și oferă un control bun și sigur. Unghiul headtube-ul este setat pentru stabilitate, iar cel al seat tube-ului oferă o poziție decentă pe urcări, deși aici există loc de mai bine. Pe de altă parte, trebuie să menționez că tija de șa este relativ scurtă și pentru a pedala în poziția corectă a trebuit s-o ridic peste limita inscripționată. Un alt incovenient pe urcări este greutatea bicicletei, de peste 15 kg, relativ mare chiar și pentru segmentul entry-level.

În ceea ce privește rigiditate cadrului, se încadrează în limitele normale cu cei 92.8 Nm/grad ai săi. Surprinzător, valoarea este mai mare decât a unor competitori premium din segmentul 29er, însă trebuie ținut cont și de faptul că Apolon are un cadru ceva mai greu.

Chainstay-ul este suficient de lung pentru a oferi stabilitate bicicletei, lucrurile la acest capitol fiind clare: Sprint nu a dorit să creeze o bicicletă sportivă, ci mai degrabă una care să ofere siguranță mai mare pe traseu, aviz începătorilor. Drop-out-urile sunt solide și ai la dispoziție o singură prindere pentru bidonul de lichid, deși exista suficient spațiu pentru montarea uneia și pe seat tube.

Echipare

O să încep cu componentele care nu ne-au impresionat foarte mult. Sistemul de transmisie 3×8 este compus dintr-un schimbător de pinioane Shimano Alivio, din generație 2008, o componentă pe care nu credeam că vom mai întâlni pe bicicletele noi, deși să nu uităm că și Cube a utilizat acest schimbător mult timp după ce noul model a fost lansat. Împreună cu schimbătorul de foi Shimano Altus, avem deci la dispoziție un sistem de transmisie entry-level, deranjant de zgomotos, mai ales pe coborâri sau la trecerea peste obstacole. În ceea ce privește viteza de schimbare avem de asemenea probleme cu mici întârzieri, care la schimbătoarele mai noi au mai fost remediate. Ambele schimbătoare pot fi acționate cu ajutorul manetelor secvențiale Shimano Acera, fără funcția de 2-way-release (pot fi acționate dintr-o singură direcție). Angrenajul provine tot de la Shimano, din aceeași gamă Acera și cântărește împreună cu Bottom Bracket-ul, 1.230 de grame. Demenționat la acest captiol este caseta cu 8 pinioane, care compensează printr-un pinion de 34 de dinți, vizibil mai mare decât restul de pinioane. Îmi amintește de pinioanele Mega Range din trecut, dar asta este mai puțin important, ținând cont de faptul că pe urcări ai la dispoziție un raport de 22-34 atunci când panta devine foarte abruptă.

Furca provine de la Suntour, modelul XCM, iar în cazul lui Apolon arcurile au fost suficient de moi și pentru o persoană mai ușoară ca mine (68 kg). Nu te aștepta la performanțe impresionante, pentru că nu este cazul. Este doar o furcă ce va amortiza din denivelările mai mari de pe traseu, oferind un minim de confort. Pe de altă parte, rebound-ul este cam dur, iar aceasta revine destul de repede după comprimare. Greutatea furcii este de asemenea extrem de mare, de peste 2.7 kg.

Frânele provin de la Avid, noul model BD1, iar pentru această bicicletă sunt exact ce trebuie: hidraulice, cu discuri de 180 mm (care provin de la Promax, nu de la Avid), oferind o putere bună de frânare cu fading care apare doar după coborârile foarte lungi. Sentimentul de on/off este încă la el acasă, chiar și pe acest nou model de frâne, însă se descurcă mai bine decât vechiul Elixir 1.

Trecând la capitolul roți, începem să înțelegem de ce Apolon-ul cântărește atât de mult. 5.628 de grame cântăresc ambele roți, iar de reprize rapide de accelerație nici nu poate fi vorba. În schimb, anvelopele Conti X-King (versiunea made in India) oferă o aderență foarte bună și au un compus relativ moale, pe care-l vei aprecia în off-road și mai puțin în on-road, unde viteza de rulare nu este grozavă.

Elementele de confort se prezintă decent: șaua nu a devenit foarte deranjantă după 60 de km parcurși (pantaloni cu bazon), dar manșoanele ar fi putut fi ceva mai moi.

Concluzie

Sprint Apolon Elite reprezintă un pachet interesant pentru cei care vor să-și achiziționeze primul 29er. Evident, nu este o bicicletă pentru competiții și nici nu se străduiește să fie, însă la capitolul sistem de transmisie ar fi fost de preferat utilizarea unui schimbător de pinioane de generație nouă. Pe urcări va trebui să te lupți cu greutatea mare a bicicletei, însă dacă preferi traseele relativ drepte, atunci te vei simți confortabil și în siguranță pe această bicicletă. Per total, o încercare diferită a bulgarilor, care pun accentul mai mult pe funcționalitate, prin instalarea unui minim de viteze, a unor frâne potente și a unor anvelope capabile în off-road, mai puțin pe greutatea totală. De altfel, rating-ul final este salvat chiar de raportul echipare/preț.

Date relevante  

Greutate totală: 15.38 kg
Greutate cadru: 1.960 grame
Greutate roți*: 5.628 grame
Greutate furcă: 2.720 grame
Lățime ghidon: 670 mm
Greutate angrenaj (+Bottom Bracket): 1.230 grame
Rigiditate headtube: 92.8 Nm/grad
STW**: 47.3

*Greutatea roților cu anvelopă, pinioane, disc și quick release
**SWT (Stiffness to weight): raportul între rigiditatea cadrului și greutatea acestuia

Pentru: Cross Country
Pe urcări: 4/10
Pe coborâri: 7/10

Galerie foto:

Vezi Comentarii (10)
  • Am achizitionat si eu modelul asta de 2 saptamani. Am facut deja 150 de km pe asfalt si dealuri. Impresii ok as putea spune. Saua ii destul de ok, nu ii de laudat dar stau destul de bine pe ea. Franele dupa ce sau rodat, as putea spune ca franeaza brutal, iar eu am 176 cm si 115 kg. Franele sunt de laudat desii asa cum ati zis si voi apare un fading dupa o franare indelungata. Am o pozitie buna pe bicla. Suspensia pe fata ii ok. Blazonul cu SPRINT din fata a picat dupa 3 zile, nici nu m-am ostenit sa opresc sa il recuperez de pe jos. Intradevar bicla ii grea, nu se manevreaza usor, dar imi place ca trece usor peste obstacole si am o viteza de croaziera mult mai buna decat pe 26-le care il aveam inainte. Am vrut initial sa cumpar un DEVRON de 29 dar diferenta de 200 de lei si papagalul celui de la magazin mau convins pentru bicla asta. Vedem pe parcurs cum se prezinta, deocamdata ii ok.

  • Am revenit, am acum 350 de km cu aceasta bicicleta, si un 8 frumusel pe roata spate. Sistemul de transmisie huruie destul de tare, frana de pe spate a avut nevoie de niste reglaje pentru ca a inceput sa frece. Cand am scos roata din spate pentru a curata pinioanele si etrierul franei, am observat o frecare urata pe cadru in interior, posibil sa fi frecat pinioanele sau bucutul pe cadru. Mentionez ca nu am facut enduro cu bicicleta ci doar pe asfalt si pe deal putin. Mentionez ca locuiesc in Munchen chiar si pe deal este asfalt 🙂 Acum trebuie sa imi cumpar o cheie de spite sa ma apuc sa imi reglez roata, nu ma pot duce la service cu ea aici ca ma incoarda nemtii cu vreo 100 de euro. Sa auzim de bine.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

five − 4 =