Acum citesti
RST Titan 15 Air (2012)

Trebuie să spun din capul locului că RST Titan a fost una dintre cele mai plăcute surprize ale acestui an. Și asta, deoarece furcile RST entry-level nu au făcut o figură prea bună. Aici însă avem în față o furcă mid-level, cu preț de entry-level, ce funcționează cu cartuș de aer și care este oferită la un preț recomandat de 400 euro (cu șanse mari s-o găsești mai ieftin în magazinele online). Comparativ, o furcă Rock Shox Revelation cu o cursă asemănătoare, dar mai ușoară, costă aproximativ 2.400 de lei. Un Fox din aceeași categorie, undeva la 4.000 de lei. Evident, există și diferențe de calitate și de opțiuni între furcile menționate, dar cu toate că este oferit pentru un preț mic, RST-ul reușește să strălucească.

În cele 4 luni de test, RST Titan 15 Air s-a comportat fără reproș. Cursa de 150 de mm (147 mm măsurat în laborator) a fost suficientă pentru coborâri agresive sau pentru amortizarea unor sărituri mai mari. În plus, cursa spre capăt este progresivă și te scutește de un bottom out neașteptat. Chiar și un drop de la aproximativ 1.5 m nu reușește să dovedească Titan-ul. Despre funcționalitate, numai de bine: brațele culisează fără zgomote bizare, fără să lase impresia că agață și fără prea mare dificultate. Smooth like butter. Atât timp cât setezi corect presiunea, această furcă își face treaba corespunzător.

Mai mult decât atât, cei de la RST au montat pe ea un ax de 15 mm, care rigidizează furca mult mai bine. Asta se traduce prin viraje abordate în siguranță, cu mai multă încredere. Iar dacă tot am adus vorba de rigiditate, Titan-ul nici nu flexează foarte mult (184 Nm/grad, la frânare). Desigur, flexează ceva mai mult decât o furcă cu o cursă de 100 de mm, dar pentru furcile medium/long travel este un lucru cât se poate de firesc.

În interior, Titan folosește materiale relativ slab finisate, în comparație cu furci premium precum cele de la Fox sau X-Fusion, dar să fim serioși, bugetul pe care trebuie să-l pregătești pentru RST este de 3 ori mai mic. Nici finisajele exterioare nu sunt de excepție, însă se prezintă bine, fără a lăsa impresia unui produs de slabă calitate.

Reglaje precum viteza de revenire sau lock-out sunt prezente pe furcă și funcționează perfect.Lock-out=ul poate fi acționat direct de pe furcă, fără comandă montată pe ghidon.

Cântărind 2.16 kg, pot spune că este o greutate decentă în condițiile în care concurenții mai scumpi vin cu cel puțin 300 de grame în minus.

Pe scurt, RST Titan 15 Air este o furcă ideală pentru trasee agresive de munte. Pentru Cross Country cursa este mult prea mare, dar dacă ai chef de meșterit, înauntru există o piesă sub forma unei șaibe plate, căreia dacă-i schimbi poziția, poți reduce cursa la 140 sau 100 mm. În orice caz, dacă te decizi să achiziționezi această furcă este chiar păcat să nu te bucuri de toată cursa. Mai mult, este solidă și pare a trece peste multe încercări, așadar dacă nu ai pretenții de materiale foarte bine finisate, greutate mică sau componente frumos colorate, ci doar de performanțe peste medie, la un preț decent, atunci aceasta poate fi următoarea ta furcă de All Mountain.

Vezi Comentarii (6)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

8 − 3 =