Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete…
În momentul în care seria XC a fost lansată de către Rock Shox, producătorul a menționat faptul că XC28 înlocuiește vechiul model Dart, iar XC32, vechiul model Tora. Modelul de față, XC30 a fost un produs în teorie nou, în principal distingându-se de cele două prin utilizarea unui diametru diferit pentru brațele superioare, așa cum reiese și din denumire, de 30mm. Din punct de vedere al funcționalității și al opțiunilor există diferențe, unele chiar considerabile, căci modelul XC32 spre exemplu poate fi oferit și cu cartuș de aer. În timp ce modelul XC28 oferă performanțe mai degrabă mediocre, XC30 chiar este o alternativă între cele două, atât din punct de vedere al performanțelor cât și al prețului. Dar nu ne interesează în mod special concurența internă ci mai degrabă cea cu furci entry-level oferite la un preț similar. Iar aceasta poartă denumirea de Suntour XCR, o furcă pe care am lăudat-o pentru performanțele din teren raportate la costul de achiziționare, mai puțin la capitolul durabilitate.
Ca să fie treburile și mai complicate, începând din 2014, cei de la Suntour oferă furca XCR și cu cartuș de aer, la un nivel de preț similar cu XC 30, care este dotată cu arc. Iar din acest punct, încep diferențele.
Furca am avut-o la dispoziție pe o bicicletă entry-level, cu roți de 29 de inch. Mereu când am ocazia să pedalez pe o furcă cu arcuri, îmi amintesc de vechiile Marzocchi, furci cu arc extraordinare, care încă prestează fabulos după ani de zile de când au fost construite. De ce producătorii nu aplică tehnologii similare celor actuale este greu de înțeles, plasând furcile cu arcuri într-un colț umbrit, din punct de vedere al performanțelor. XC30-ul de față are o cursă de 100mm, poate fi blocată direct de pe brațul drept al furcii, are o rotiță pentru preload funcțională dar și un reglaj al rebound-ului. Suficiente reglaje pentru o furcă entry-level. Dacă dorești o cursă mai moale, care să reacționeze și pe denivelări mai mici, este indicat să setezi preload-ul la minim, însă asta o vei face în concordanță cu greutatea ta. Dacă ai peste 80 de kg, va trebui să setezi preload-ul mai dur, astfel încât să te bucuri de o cursă mai mare a furcii.
Amortizarea obstacolelor mari se face de asemenea plăcut pentru o asemenea furcă, însă nu putem discuta de o furcă foarte confortabilă. De asemenea, culisarea brațelor nu este foarte lină, în ciuda finisajului Satin/Nickel de pe brațele superioare. O variantă ar fi să lubrifiezi brațele din când în când, pentru a-i permite să culiseze mai lin. Această furcă nu este gândită pentru abuzuri, prin urmare traseele cu drop-uri, chiar și mai mici, nu sunt specialitatea casei. Vei ajunge rapid în capăt, iar în timp furca va avea de suferit. Pe de altă parte, nici controlul oferit în virajele în care treci peste rădăcini spre exemplu nu este cel mai grozav, roata de față devenind rapid săltăreață dacă terenul este foarte denivelat.
Fiind vorba despre o furcă cu arcuri și cu un sistem interior simplu, service-ul este ușor de realizat și nu-ți va da prea multe bătăi de cap, atâta timp cât știi la ce te înhami.
Din punct de vedere al greutății, aceasta cântărește 2.190 kg, ceva mai ușoară decât concurența de la Suntour. Comparativ cu produsul taiwanezilor, Rock Shox-ul are o durată de viață mai mare, este mai puțin predispusă la defecțiuni decât XCR-ul pe aer și este mai ușoară. În schimb, la capitolul performanțe și preț, Suntour XCR Air vine cu un pachet mai atractiv.
XC30 este o furcă pentru plimbări recreaționale, la șes sau la munte și de asemenea o alternativă pentru cei care nu dispun de bugete mari și au nevoie de o furcă de concurs pentru teren nu foarte denivelat.
Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.
Frumos asticol. In special traducere :)))
Am mai citit fix acest review pe bike-advisor.com
Salut, uită-te cu atenție! Pe coloana din dreapta pe site-ul bike advisor este logo-ul FreeRider.ro. 🙂 Este site-ul nostru, versiunea în engleză. Poți citi și la rubrica about: http://bike-advisor.com/about-bike-advisor
Salut! Vreau sa spun ca acest review chiar m a ajutat. Am de gand sa achizitionez o furca rockshox xc 30,si voiam sa vad o parere data de un profesionist.Multumesc!
sa aleg un sr suntour pe aer sau aceasta furca?
Aș alege Suntour (aer).