Acum citesti
White Brothers Loop


White Brothers a prezentat primele fotografii și specificații oficiale pentru gama de furci Loop, reproiectată și îmbunătățită. Cu acest model, producătorul dorește să se impună în segmentul furcilor pentru All Mountain și are toate motivele s-o facă. După ce te vei uita pe fișa de specificații a noului model Loop, vei înțelege exact de ce.



Brațele inferioare ale noului Loop au o grosime de 32 de mm, dar sunt realizate din magneziu și nu din aluminiu așa cum te-ai fi așteptat. Prinderea roții se face cu ax QTapeR15 însă locașul de prindere, în urechea furcii, este conic și nu cilindric ca la majoritatea produselor de pe piață! Rigiditatea furcii crește astfel fără a adăuga greutate inutilă în plus.


Beneficiază de reglaj pentru rebound, iar cel pentru compresie are o plajă foarte largă de poziții din care poți alege. Și cel mai interesant este faptul că atunci când furca este setată pe compresie maximă, valvele sunt închise cu ajutorul unei forțe magnetice foarte puternice. Dacă lovești un obstacol foarte dur pe traseu, aceasta se deschide automat, permițând furcii să funcționeze activ. Face defapt ceea ce ar fi făcut și o funcție de Lock-Out, cu mențiunea că devine activă atunci când treci peste denivelări foarte puternice, bineînțeles pentru a nu distruge furca.


Este disponibilă cu gât conic pentru biciclete de 26er cât și pentru 29ere. Cursa maximă pentru furcile dedicate bicicletelor 26er este de 150 de mm (minim 130 mm) iar cursa maximă pentru bicicletele 29er este de 140 de mm. Iar toate acestea cu o greutate de doar 1.86 kg!


Detalii complete pe mountainracingproducts.com.


via White Brothers


Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

twenty − two =