Acum citesti
Road Grand Prix aduce ciclismul de șosea pentru amatori în prim-plan

În ciuda istoricului bogat, ciclismul de șosea din România nu traversează cea mai fastă perioadă din parcursul său. Deși există 3 competiții puternice pentru profesioniști, Turul Sibiului, al României și al Ținutului Secuiesc, întrecerile destinate amatorilor și sportului de masă lipsesc cu desăvârșire, dar această situație urmează a fi parțial îndreptată. Inițiativa lui Alex Ciocan se numește Road Grand Prix și reprezintă o serie de 4 curse de șosea destinate în special cicliștilor recreaționali și celor amatori, toate programate pentru 2013.

Cursele urmează a se desfășura în Cluj-Napoca (26 mai), Iași (dată probabilă 15-16 iunie, dar încă neconfirmată) și Ploiești (7 iulie și 4 august). La Iași situația va fi mai aparte, căci întrecerile se vor întinde pe durata a două zile, una fiind rezervată cursei de șosea și cealaltă uneia de mountain bike. De asemenea, există în plan organizarea de evenimente în încă două orașe din țară, dar momentan nu există mai multe informații.

Competițiile de șosea se vor desfășura pe un circuit de câțiva kilometri, al cărui traseu se va afla în toate cele 3 cazuri în centrele orașelor. Astfel, la Cluj-Napoca, zona de desfășurare va fi Piața Unirii, cu sosire în dreptul statuii lui Matei Corvin, la Iași ruta va șerpui prin cartierul Copou, pe când Bulevardul Castanilor va fi locul de organizare în Ploiești. O tură va însuma între 1 și 2 kilometri, excepție făcând Iașiul, unde aceasta va măsura circa 7 kilometri. Turele vor fi parcurse de mai multe ori, în funcție de categoria din care vor face parte participanții. În cazul în care nu se va întruni numărul-limită de participanți la o categorie, aceasta se va comasa cu cea imediat inferioară, fără însă a contopi mai mult de două categorii. Taxele de participare vor fi aceleași pentru toate cele 4 date, de 30 și 10 lei pentru adulți, respectiv copii.

Toate detaliile urmează a fi stabilite până la finele lunii martie, când va fi lansat și site-ul oficial, moment în care vor fi anunțate și premiile oferite, care vor fi în bani și produse. Sponsorii Road Grand Prix vor fi Isostar, BUS Giant, Santa Cruz, Adidas Body Care, Kandia, Intersnack, Power Breathe și Black Hawk Security, iar organizatorii țin să mulțumească și primăriilor locale pentru eforturile depuse în materializarea evenimentului. FreeRider.ro va fi partener media al Road Grand Prix, o întrecere recomandată de Eurosport.

Vezi Comentariu (1)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

nineteen − 5 =