Acum citesti
Noile biciclete Lapierre 2013

Începe perioada prezentărilor pentru bicicletele 2013, iar Lapierre a făcut pasul săptămâna aceasta. Multe dintre modelele 2013 au suferit modifcări. Geometria a fost modificată, sistemul de amortizare a fost reproiectat iar mai multe modele decât în 2012, vor beneficia de un ax de 12 mm pentru prinderea roții de spate.

Lapierre XR, full suspension-ul 29er din gamă, va fi echipat cu noua tehnologie e:i shock, responsabilă pentru setarea automată a amortizoarelor în funcție de denivelările din traseu. Cadrul lui XR va cântări 1.800 de grame și va fi disponibil în 6 versiuni diferite de echipare.

XFlow, modelul de all mountain al Lapierre, va fi echipat cu o suspensie de top Pendbox, împrumutată de la modelele de downhill din gamă, suspensie la care și-a adus contribuția și Nico Vouilloz. Cursa de amortizare va fi de 120 mm pentru partea din spate și 130 mm pentru furcă, iar unghiul headtube-ului a fost micșorat de la 69 la 67.5 grade. De asemenea, unghiul seattube-ului a fost modificat de la 72.5 la 74 de grade, făcând astfel bicicleta mai agilă și mai potrivită pentru cățărări.

Dacă suspensia oferită de XFlow nu ți se pare suficient de mare, ai la dispoziție modelul Zesty, un full suspension pentru all mountain a cărui shock oferă o cursă de 140 de mm iar furca, o cursă de 150 de mm.

Spicy, ultimul pe listă, este modelul de enduro al celor de la Lapierre. Dotat de asemenea cu tehnologia e:i shock pentru amortizoare, acesta mizează pe suspensii de 160 de mm și pe o basculă sensibil mai lungă decât cea a modelului anterior.

via Lapierre

Vezi Comentariu (1)
  • la zesti, se obesrva si noua tehnologie pentru schimbatoarele shimano, direct mount. Poate pe viitor puteti sa faceti si un test la noile schimbatoare shimano.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

eleven − 10 =