Acum citesti
Marzocchi 350 CR Enduro lansată oficial

În ultima jumătate de an am tot primit diverse informații despre ceea ce va urma să fie vârful de gamă pentru enduro al italienilor de la Marzocchi. Săptămâna aceasta au furnizat tot ce trebuie să știm despre noua furcă, inclusiv prețul.

marzocchi_350_enduro_2015_1

Cea mai bună veste în ceea ce privește noua 350 CR este prețul: Marzocchi vor cere doar 699 de euro pentru această furcă, foarte bine plasată din punct de vedere al costului de achiziție în comparație cu concurenții săi direcți. Apoi este vorba despre greutate: aceasta va cântări puțin peste 2 kg (2.040 de grame) cu tot cu axul de prindere al roții, în condițiile în care este concepută doar pentru roțile de 27.5 inch.

marzocchi_350_enduro_2015_2

Oferă o cursă de 160 de mm care poate fi micșoarată cu ajutorul distanțierelor la 140 de mm, va avea un cartuș de aer botezat AER și va oferi reglaje pentru viteza de compresie și cea de revenire. Este disponibilă doar cu gât conic, are brațe superioare cu un diametru de 35mm cu înveliș Gold Race și poate găzdui un disc de maxim 203 mm. Este livrată doar cu ax QR15.

marzocchi_350_enduro_2015_3

via Marzocchi

 

Vezi Comentariu (1)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

twelve − twelve =