Acum citesti
DT Swiss F 535 One 160 (2019)

O furcă DT Swiss cu o cursă de 160mm? Ce se întâmplă aici? Elvețienii doresc să destrame supremația americană constituită de frăția Fox-Rock Shox? Desigur că orice încercare ar fi de prisos vorbind aici de experiența fiecăruia pe domeniul său, căci atunci când spui DT Swiss spui în general roți și furci, toate scumpe. Iar ieftină nu este nici această furcă, dar uită-te un pic cum arată apoi decide pe care dintre cele din segmentul de 160mm ai cheltui banii, în condițiile în care cam toate costă la fel. Nu sunt prea convins că omenirea aștepta o furcă cu un aspect de avion F35 Lightning, însă asta primesc din partea elevețienilor în acest moment: singura furca cu un design extrem de curat, linii drepte care aproape că pun în umbră forma cilindrică a brațelor superioare și inferioare, diverse portițe de acces către valva cartușului de aer sau către compresie, portițe care arată precum capacele de rezervor ale avioanelor, alături de o construcție robustă susținută și de câteva detalii inteligente, precum cheița de strângere a axului despre care voi povesti imediat.

De la distanță poate că nu pare mare lucru, dar…
… de abia de aici începi să-i vezi formele cu adevărat.
Care devin mai radicale pe măsură ce urci.
Urmărește podul și brațele de prindere de jos.
Cheița minune.

Acum că am lămurit treaba cu aspectul și am înțeles că nu prea există competitor direct în acest concurs de frumusețe, o să trec la detalii. F535 One este o furcă ce poate fi accesată doar cu o cheiță Torx, dată fiind carapacea care acoperă mai toate reglajele. Este un Torx T10, unul pe care s-ar putea să nu-l regăsești în trusă, însă dacă vei citi manualul sau chiar acest articol, vei afla în mod surprinzător că există deja unul atașat furcii, pe care-l poți folosi în voie. Inițial, levierul cheiței de prindere seamănă cu un oricare altul de la DT Swiss, însă pe aceasta, dacă-l tragi către exterior, vei constatat cu stupoare că are și un Torx atașat. L-au ascuns bine, dar nu ca să nu-l vezi, ci ca să nu-l pierzi pe traseu. Acesta este bine fixat și poate fi folosit atât pentru prinderea roții, cât și pentru desfacerea celor două capace superioare montate pe brațele furcii, unul care-ți oferă acces la reglajul presiunii din furcă (în speță, valva), altul care-ți facilitează instalarea sistemului de compresie (dar între noi fie vorba, tot nu înțeleg de ce ai nevoie de Lokc-out pe o furcă de enduro). Surpriza vine în momentul ulterior setării presiunii. Păi bine-bine, am setat presiunea, dar furca revine prea repede. Rebound-ul unde naiba este? Este, dar se poate accesa la fel de inteligent. Nu căuta vreo rotiță că o vei face în zadar, apelează la același Torx pentru a-l înfige sub brațul drept al furcii (cel cu compresia), numără câte poziții are, apoi setează-l acolo unde consideri că este potrivit. Varianta primită de noi avea instalată un mic levier pe brațul drept, prin care poți alege care circuitul este deschis, închis pe jumătate sau complet, un levier realizat dintr-un material de calitate, care este acționat un pic mai greu dar care oferă un feedback metalic absolut incredibil. De fapt, mi-a plăcut atât de mult, încât m-aș fi jucat toată ziua cu el.

Maneta de Lock și șurubul de compresie.
Înăuntru se află valva de aer.
Pod drept, ca niciun altul. Prindere facilă a conductei.
Prinderile axului de față sunt extrem de solide.
După extragerea cheiței. O poți purta și-n buzunar dacă ți-e frică s-o pierzi, dar nu e cazul.

În interior, această furcă nu este foarte simplă, însă pe scurt și pe înțelesul tuturor, fără a intra prea mult în detalii inutile, aceasta folosește cartușul de aer, susținut de un arc (COILPAIR). Pe prima parte a cursei (30% aproximativ), arcul este cel care se comprimă, oferind astfel senzitivitate mare susținută desigur de culisarea foarte fină a brațelor. Asta înseamnă că denivelările mici sunt absorbite cu succes. Odată ce cursa micului arc ajunge către final, restul de compresie este preluată de cartușul de aer, oferind astfel suport mai bun pe secțiunea din mijloc. De aici în colo, funcționează ca orice altă furcă cu cartuș de aer. Volumul din interior poate fi ajustat ca la orice furcă cu ajutorul spacer-elor din plastic.

Pe maneta de compresie, vei observa un șurub de culoare albastră – eloxat. Acolo mai ai alte 10 poziții pentru setarea compresiei low-speed pentru un și mai bun răspuns în teren accidentat (pentru detalii, vezi acest articol legat de reglajele furcii de bicicletă).

Furca primită la test putea să găzduiască atât o roată 27plus cât și o roată de 29 de inch. Dacă vrei să treci la un disc de 200 sau 203mm, atunci vei avea nevoie de un adaptor specific frânelor tale. Brațele superioare au un diametru de 35mm, pentru un plus de încredere și funcționalitate, steerer-ul este construit din aluminiu, iar brațele inferioare din magneziu. Furca cântărește 2.06 kg, cu gâtul tăiat și cu floarea introdusă în steerer.

Demontând cheița, apare un torx de 10. Faimosul torx de 10 de care ai atâta nevoie.
Totul ascuns: capac chiar și pentru ax.
Reglajul rebound-ului. Tot cu cheiță.
Capac personalizat, direct în cutie.

Confortul oferit este într-adevăr unul mare, mai ales pe prima parte a cursei, o chestiune care se poate resimți direct comparând-o cu concurenții principali. Pe măsură ce starea traseului se deterioreză, furca prestează în continuare bine sau foarte bine, după caz, însă trebuie să iei în considerare că satisfacție deplină vine doar odată cu reglajele făcute corespunzător. Iar faptul că acestea nu sunt foarte la îndemână, dată fiind utilizarea obligatorie a acelui torx de 10, poate deveni uneori ușor frustrant. Altfel, este o furcă cât se poate de comodă care țintește clar către segmentul amatorilor, celor care îndrăgesc turele montane dificile, mai degrabă decât către segmentul celor pasionați de competiții. În orice caz, pe traseul de la Ciocanu furca ne-a adus jos cu mâinile odihnite, iar asta este tot ceea ce conetază. Că nu a funcționat pe toată cursa disponibilă, asta s-a întâmplat datorită faptului că traseele n-au fost atât de dificile încât s-o lucreze la maxim sau s-o ducă în zona unui bottom-out. Instalată tot pe o bicicletă negru mat, cu roți de 27.5 inch, furca aceasta a completat cu succes imaginea bicicletei stealth, acea bicicletă neagră pe care o vezi cu colțul ochiului trecând razant pe lângă tine prin pădure, întrebându-te oare ce sau cine a fost.

Plus: finisaje de excepție, forme de avion, greutate bună, oferă mult confort, funcționalitate inteligentă
Minus: Torxul de 10 este indispensabil, nu este neapărat o furcă pentru competiții, preț
Greutate: 2.069 grame
Preț recomandat de raft: 1.149 euro
Importator: Ideal Bike Parts

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

eighteen + 3 =