Acum citesti
Fox 36 Float Factory 27.5/170mm (2018)

Aș putea scrie un întreg roman despre cât de mult mi-a plăcut această furcă, completând cu toate aventurile prin care am trecut cu ea, însă o să mă rezum în acest articol la plusurile și minusurile sale, pe înțelesul tuturor. Anunțată în 2017, această furcă a ajuns la noi în redacție în toamna lui 2017 și de atunci până acum în primăvară, a trebui să îndure diverse trasee locale, din zona Câmpulung Muscel, de la cele de enduro, trecând prin cele sălbatice și din păcate, chiar pe asfalt.

Fresh outta da box.

Deja de când o scoți din cutie primești tot felul de indicii că ar fi vorba despre o furcă de top. Chiar și mesajele de încurujare, precum Good Luck and Good Race joacă un rol super important atunci când scoți din buzunar 1.400 de euro pentru o furcă. Adică aproximativ 6.500 de lei. Finisajele sunt impecabile, iar în general furca asta arată atât de bine încât stai să te gândești momente bune dacă merită să o scoți din casă sau nu.

@Ciocanu.

Cei de la Fox au optat pentru un ax de 15mm în detrimentului celui vechi, de 20mm, așadar sunt șanse să se potrivească direct cu butucul pe care de îl ai instalat pe biciclet (15×100 ca să fiu cât se poate de clar). Reglaje ai la dispoziție din plin, iar în fond sunt atât de multe încât începi să înțelegi că produsul este dedicat profesioniștilor. Chiar și așa e foarte fain să stai să te joci cu respectivele reglaje ca să-ți găsești setările ideale în funcție de traseu. Rebound-ul se află sub brațul stâng (cum privești furca din față), mascat de un capac cu filet astfel încât să fie bine protejat de eventualele obiecte care mai zboaraă de regulă de pe traseu. Reglajele de high- și low-speed compression (da, le are pe ambele) se află pe brațul drept aparținând aceluiași cartuș de ulei pe care se găsește rebound-ul. Low speed compression are rolul de a face furca mai puțin sensibilă la denivelări care induc o viteză mică de comprimare, pe când high-speed compression reduce viteza de comprimare a amortizorului. Acestea sunt setări pe care le faci în funcție de traseu: denivelările sunt mici și repetate? Sau traseul are drop-uri multe? În fine, eu m-am jucat cu cele două reglaje până când am descoperit că tot recomandările celor de la Fox sunt cele ideale (găsești manualul online). Pe celălalt braț se regăsește cartușul de aer și valva aferentă. SAG-ul folosit a fost de 25% și trebuie să spun că pe Ciocanu, unde sunt sărituri și drop-uri cel mult medii, furca nu a folosit niciodată toată cursa, reușind însă să rămână extrem de confortabilă și de iertătoare pe întreaga plajă a cursei.

În fond, după fiecare coborâre mai zvăpăiată, aveam un sentiment foarte ciudat de mâini odihnite, ceea ce nu s-a întâmplat cu nicio furcă până în prezent (sau poate cu Lyrik-ul, recunosc, dar totuși parcă nu la nivelul acesta). Cursa este desigur mare, brațele de 36 extrem de solide și de rigide torsional, însă cartușul FIT4 este cel care face magia să se întâmple. Zâmbești îndelung după o coborâre, apoi te urci din nou pe bicicletă și îi dai și mai tare la vale, cu acel sentiment că orice ți-ar apărea în cale (exceptând urșii sau motocicletele) cu siguranță vei dovedi fără probleme segmentele tehnice.

Cu cât mai abrupt și maitehnic terenul, cu atât mai bine se simte. Pe asfalt suferă, dar cumva trebuie să te mai întorci și acasă.

De asemenea, Fox-ul de față face parte din acele componente pe care odată instalate pe vechea ta bicicletă, o fac mai agreabilă și mai interesantă ca niciodată. Iar asta nu înseamnă altceva decât că-ți deschide apetitul pentru dat. La vale sau la deal. Pentru cei care vor să instaleze furca pe o bicicletă de enduro și preferă cățărările foarte abrupte și tehnice, cursa de 170mm se va dovedi în unele cazuri puțin cam mare, căci dacă nu susții viteza de deplasare printr-un pedalat viguros și rotund, atunci există riscul ca bicicleta să vireze brusc spre stânga sau spre dreapta, din cauza lipsei de presiuni pe roata din față.

În fine, sunt convins că mulți din cei care-și vor cumpăra această furcă văd urcarea ca pe un rău necesar și nici n-o să-și bată capul cu vreun timp de doborât pe Strava, așadar această remarcă rămâne doar la nivel de detaliu. Pe lângă performanțele aproape incredibile (hey, în sfârșit simt că am ajuns în viitor!), această furcă oferă ore în șir de distracție și-ți scoate din buzunar bani mulți pentru gondolă sau shuttle și evident, cere și un preț (de achiziție) foarte mare pentru ce-ți pune la dispoziție, dar cu toate acestea nu este cea mai scumpă din gamă (2.269 euro costă Fox 40 Float). Versiunea Performance are mai puține reglaje și este aproape la fel de bună. Aproape.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

4 × five =