Acum citesti
Liberty Bikes a construit o cursieră de sub 4 kg

Cu tot cu pedale, cursiera construită de Liberty Bikes cântărește sub 4 kg. În condițiile în care este echipată și cu schimbătoare electronice Shimano Dura Ace Di2! Producătorul a declarat că această bicicletă a fost contruită pentru unul dintre clienți și din acest considerent a trebuit să fie la fel de stabilă ca o bicicletă normală.

liberty_bikes_cursiera_usoara_1

Cadrul este un AX Lightness Alpha, iar furca ce-l completează, provine de la THM, modelul Scapula F cu frâna integrată (vezi foto). O frână AX Lightness este instalată și pentru roata de spate. Împreună cu butucii Extralite Ultra, roțile cântăresc doar 698 de grame. Pentru a reduce și mai mult din greutate producătorul a utilizat foi și brațe din carbon pentru angrenaj, care provine tot de la AX Lightness. Cele două foi ale angrenajuluis unt conectate la o casetă cu 10 pinioane, în formatul 11-28.

liberty_bikes_cursiera_usoara_2

Tija de șa, împreună cu șaua, formează o singură componentă din carbon, scopul fiind de asemenea reducerea greutății pe cât mult posibil. Rezultatul utilizării acestor componente ușoare este o curseră ce pune pe cântar doar 3.985 de grame. În condițiile în care cea mai grea componentă este cadrul, cu cele 644 de grame ale sale. Impresionant.

liberty_bikes_cursiera_usoara_3

via Liberty Bikes

Vezi Comentariu (1)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

5 × one =